Primul pompier tratat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit în ţară: „E treabă de făcut!”

0
Publicat:

Primul pacient român tratat în străinătate după exploziile produse la Crevedia a revenit cu bine în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri.

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Este vorba despre un pompier de 28 de ani din Bucureşti, care a primit îngrijiri şi tratament la Spitalul universitar Graz, din Austria, informează Guvernul.

"L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp. I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să îşi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria. Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă!", a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat transmis de Agerpres.

Pompierul a spus că urmează o perioadă de recuperare și apoi se va întoarce la muncă: ”E treabă de făcut! Mi-au spus băieţii că îmi duc lipsa la DMV”, a spus pompierul.

Alexandru Rafila a vorbit, marţi seară, la Gândul, despre starea pompierilor răniţi în exploziile de la Crevedia. „La Milano este pacientul cel mai grav care este transferat, era la limită, evaluarea iniţială a arătat 80% din suprafaţa corporală (...) Este intubat. Şi celălalt pacient de la Milano este intubat, are 35% din suprafaţa corporală arsă”, a declarat Alexandru Rafila.

În prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării - în Belgia (doi pacienţi), în Italia (doi pacienţi), în Austria (doi pacienţi), în Germania (patru pacienţi) şi în Norvegia (un pacient), în condiţiile în care la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia în unităţi medicale din străinătate.

Pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România pot fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023.

Peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în 26 august la staţia GPL din Crevedia. Numărul celor care au decedat în urma deflagraţiilor a ajuns la cinci.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată