Fotografiile care au emoționat internetul: un pompier care era gata să sară în foc după „băieții lui” și un altul, epuizat, cu mâinile arse
0Deflagrațiile de la stația ilegală de GPL din Crevedia au făcut cele mai multe victime după incendiul de la Colectiv, iar pompieri arși de focul puternic sunt considerați eroi. Doi dintre ei, mai cu seamă, i-au emoționat pe români.

În secundele de după cea de-a treia explozie de la Crevedia, cea care a produs și cele mai multe victime în rândul forțelor de ordine, unul dintre pompierii de la SMURD a fost surprins când își striga colegii ca să le sară în ajutor „băieților lor”.
De asemenea, unul dintre pompierii răniți, a fost surprins epuizat și cu mâinile arse într-o ambulanță, la scurt timp după ce a fost bandajat de către ambulanțieri.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat pentru pentru DC News că a fost la spital la pompierul rănit. Acesta i-a spus că și-a scos pentru puțin timp mănușile jos, pentru că transpirase, iar în momentul acela a explodat cisterna. Primul instinct a fost să își acopere fața cu mâinile, pentru a-și proteja căile respiratorii.
„Primul lucru pe care-l fac este să ducă mâinile pe față să-și protejeze căile respiratorii. Căile respiratorii sunt importante. Deliberat și-au expus mâinile, nu că n-au avut mănuși, au avut. Și acum ce să faci? Să-l sancționezi? El își risca viața acolo și a zis că-și dă 15 secunde mănușa jos. Nu s-a inventat mănușa cu răcitor. Omul s-a culcat la pământ și și-a pus mâna pe față. A știut ce a făcut, dar și-a expus mâinile”, a spus ministrul Cătălin Predoiu.

„Bă, băieții noștri, toți ai noștri sunt acolo!"
„Un coleg pompier, parte a acestui scenariu apocaliptic, ne prezintă o dovadă pură de umanitate și altruism. Simplu și direct din adâncul inimii... În această perioadă este nevoie de sânge pentru pompierii răniți și victimele exploziei de la Crevedia, pe această cale vă adresez și eu rugămintea tuturor celor care îndepliniți condițiile de eligibilitate și admisibilitate, de a merge să donați sânge în toate centrele de transfuzie din țară. Suntem alături de voi, dragi colegi”, este reacția lui Eugen Fricosu, angajat la Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.
Neregulile sesizate de ISU
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița informase încă din iulie 2020 mai multe instituții ale statului din plan local – Prefectura, Consiliul Județean, Agenția de Protecție a Mediului, Primăria Crevedia și Inspectoratul de Stat în Construcții - în legătură cu neregulile constatate la stația GPL din Crevedia, autorizaţia de securitate la incendiu, emisă în 2011, fiind suspendată.
Mai exact, în urma unui control inopinat, s-a constatat că firma folosea pompe neomologate și că nu erau respectate distanțele legale față de locuințe și față de liniile de electricitate.
„Cu același prilej, se constată ca neregulă utilizarea unei pompe neomologate de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta și existența pe amplasament a unei stații de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant, deficiență care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei”, arată IGSU.
Un nou control, efectuat după trei luni, a arătat că obiectivul continua să funcţioneze, firma fiind amendată cu 30.000 de lei.
„De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei”, explică IGSU.
La câteva zile, firma anunţa autorităţile că a închis punctul de lucru din localitatea Crevedia.
Oficial, rămăsese doar o parcare pentru autocisterne, însă tragedia a scos la iveală că aveau loc activităţi neautorizate, fapte confirmate chiar de verificările ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat).