Prima reacție a lui Cherecheș după ce soacra a fost prinsă dând șpagă: Nu am vorbit cu ea când m-am însurat

0
Publicat:

Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, a precizat că nu a vorbit cu soacra sa în ultimul timp. Aceasta a fost prinsă în flagrant, când dorea să dea 50.000 de euro unui magistrat pentru o sentință fabvorabilă ginerelui său, potrivit informațiilor „Adevărul”.

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare FOTO Arhivă

Mi se pare o prostie. Nu stiu despre ce e vorba. Eu sunt la birou, îmi văd de treabă. Lăsați-mă să mă interesez”, a afirmat Cherecheș, într-o intervenție pentru Antena 3 CNN.

La insistențele reporterului, primarul a precizat: „Cu soacra n-am vorbit de când m-am însurat. Stă în alt oraș”, a completat edilul.

De asemenea, Cherecheș a subliniat că nu avea de unde să știe că soacra sa cunoaște vreun magistrat. „De unde să știu că o cunoaște pe mama judecătoarei. Trebuia să-mi spună și mie că o cunoaște? Nu e exclus să fie vreo manevră”, a mai afirmat primarul.

De altfel, acesta a precizat că are încredere doar în Dumnezeu, în el și în mama sa.

Șpagă la mall

Soacra lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia-Mare, a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA în timp ce dădea 50.000 de euro mită pentru o sentință favorabilă ginerelui său. Mai exact, banii ar fi urmat să ajungă la magistratul care urmează să dea soluția în cursul acestei luni, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.

Sursele citate menționează că persoana căreia soacra ediului ar fi urmat să îi dea banii este mama judecătoarei care pe 24 noiembrie urmează să pronunțe sentința într-un dosar în care este cercetat Cătălin Cherecheș.

Femeia ar fi promis între 50.000 și 100.000 de euro, mita fiind mascată sub forma achiziției unei firme pe care ar fi deținut-o mama magistratului. Cei 50.000 de euro ar fi reprezentat o primă tranșă, iar tranzacția s-ar fi realizat, conform surselor Adevărul, într-un restaurant din Iulius Mall, Cluj.

Potrivit surselor Adevărul, magistratul nu ar fi agreat primirea banilor.

Închisoare cu executare în primă instanță

Dosarul pentru care ar fi intervenit soacra primarului este în prezent la Curtea de Apel Cluj, urmând ca sentința definitivă să fie dispusă pe 24 noiembrie.

Anterior, în februarie 2022, edilul din Baia Mare a fost condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare cu executare. La acel moment, i-a fost aplicată, nedefintic, și interdicția de a ocupa o funcție publică. 

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători