Premieră pe piața locală: un mare retailer oprește importurile pentru mai multe fructe și legume de sezon

0
0
Publicat:

Unul dintre cele mai mari lanțuri de retail din România anunță că a renunțat la importurile pentru mai multe fructe și legume de sezon, susținând că necesarul poate fi acoperit integral din producția locală. Măsura vizează produse precum roșiile, cireșele, vinetele, ardeiul gras și, în curând, cartofii noi.

Un mare retailer oprește importurile pentru mai multe fructe și legume de sezon. FOTO: Freepic

Este vorba despre Carrefour România, care a anunțat că aprovizionarea pentru aceste categorii se face exclusiv de la producători români, fără importuri.

Potrivit companiei, au fost eliminate complet importurile pentru roșiile cu moț, roșiile roz și cele de tip inimă de bou, cireșe, vinete și ardei gras Bianca. De asemenea, începând din această săptămână, vor fi oprite și importurile de cartofi noi.

„Demersul reflectă întocmai viziunea Carrefour de a avea un portofoliu puternic, ancorat în producţia locală, de a promova consumul de sezon şi de a susţine fermierii români”, se arată într-un comunicat al companiei.

Retailerul susține că lucrează în prezent cu peste 2.000 de producători români și că aproximativ 96% dintre furnizorii săi sunt din România.

„Parteneriatele cu producătorii locali reprezintă pilonul nostru principal de aprovizionare, prin care reuşim să asigurăm până la 100% producţie locală la raft pentru produsele autohtone aflate în plin sezon. Având cea mai mare amprentă locală din România, susţinută prin colaborări cu fermierii incluşi în programul Grădina Noastră, alte 18 cooperative partenere şi o reţea ultralocală puternică, reuşim să susţinem decizii comerciale majore, cum este oprirea completă a importurilor pentru roşii, cireşe, vinete sau ardei gras în plin sezon românesc”, a declarat Radu Gherman, director de achiziții pentru produse ultraproaspete.

Compania precizează că sezonul produselor românești a început încă din primăvară, cu livrări de castraveți cornichon, varză albă timpurie și dovlecei, fiind urmate de căpșune, ardei gras, cireșe și vinete. În luna iunie, oferta este completată de caise și ardei iuți.

O parte dintre legume sunt livrate de fermieri aflați la cel mult 50 de kilometri de magazine, ceea ce permite ca produsele să ajungă la raft în interval de 6 până la 24 de ore de la recoltare.

Potrivit retailerului, colaborarea cu producătorii locali se realizează inclusiv prin intermediul a 32 de cooperative agricole, dintre care 14 sunt partenere exclusive.