Predoiu, înainte de Consiliul JAI: „Nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în spaţiul Schengen”

0
Publicat:

Pe 4 și 5 martie are loc la, Bruxelles, Consiliul Justiție și Afaceri Interne, la care va participa și ministrul de interne, Cătălin Predoiu. Înainte de ședință, acesta a precizat că „nu este deloc corect” să avem o integrare parțială în Schengen. Însă ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, exclude discuțile privind aderarea României și Bulgariei și cu frontierele terestre la Schengen, înainte de a vedea cum funcționează aderarea parțială.

Declarațiile lui Cătălin Predoiu înainte de consiliul JAI - INQUAM Photos Octav Ganea

Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a declarat luni, înaintea de Consilului JAI că țara noastră va consolida spațiul Schengen și că nu este corect să avem parte doar de o integrare parțială. Din 31 martie, România va adera la Schengen pe cale aeriană și maritimă.

Potrivit Euractiv, ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, spune că sunt excluse discuțiile despre aderarea la Schengen și cu frontierele terestre, până nu se poate observa cum funcționează aderarea parțială.

În ceea ce privește aplicarea acordului de la Dublin, Cătălin Predoiu susține că România este „una din țările care se descurcă foarte bine”, în comparație cu alte state europene, iar acesta ar fi motivul pentru care am merita să intrăm în Schengen și cu frontierele terestre. 

Vom consolida spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în spaţiul Schengen. Este adevărat că în decembrie anul trecut am făcut un pas important, intrând în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime (de la 31 martie 2024, n.red.), dar cred că acest progres ar trebui să fie urmat de un alt pas în acest an. Şi vom lucra în această privinţă cu colegii şi prietenii noştri din Austria şi din alte state membre. Suntem gata să cooperăm cu privire la protecţia frontierelor, la migraţia ilegală şi, de asemenea, mă refer la cooperarea poliţienească. Avem rezultate foarte bune în această privinţă şi cred că aceasta ar trebui să fie baza pentru deciziile viitoare. De aceea am spus că, în materie de migraţie, în materie de protecţie a frontierelor, România este un foarte bun exemplu şi suntem pregătiţi să contribuim cu expertiza noastră la consolidarea întregii Uniuni Europene şi, de asemenea, a spaţiului Schengen'', a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu înaintea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), potrivit Agerpres. 

Oficialul austriac susține că întâi trebuie să vedem cum funcționează aderarea parțială, relatează Euractiv.

E contraproduciv să speculăm care vor fi următorii pași înainte să-l facem pe primul. Trebuie să vedem cum funcționează Air Schengen", a transmis, la rândul său, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, înainte de JAI, potrivit sursei citate.

La consiliul JAI se va discuta și despre migrație, dar și despre combaterea traficului de droguri. Miniștrii vor adopta o decizie de formulare a unei recomandări privind punerea în aplicare a celor mai bune practici în ceea ce privește capacitățile statelor membre de a combate traficul de droguri. 

 Europa are o problemă serioasă cu traficul de droguri. Și cred că trebuie să luăm măsuri de urgență, soluții viguroase și să ne întărim cooperarea. Trebuie să încurajăm polițiile noastre naționale să împărtășească mai multe informații despre asta. Și cred că toate statele membre ale UE ar trebui să aloce mai multe forțe, mai mulți polițiști în lupta împotriva traficului de droguri. Devine, așa cum am spus, una dintre principalele vulnerabilități ale Uniunii Europene. În România, am început o campanie foarte solidă pe acest subiect. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a luat o decizie importantă, formând un grup de lucru inter-instituțional. Printre instituțiile prezente în acest grup se numără și Ministerul Afacerilor Interne. Cooperăm pentru a destructura grupările de crimă organizată care se ocupă cu traficul de droguri și traficul de persoane.”, a transmis ministrul de interne legat de acest subiect. 

Migrația este un alt subiect important discutat în cadrul întâlnirii. Cătălin Predoiu a subliniat că România a luat măsuri serioase pentru combaterea fenomenului și că, datorită unui proiect pilot desfășurat alături de Serbia, migrația ilegală a scăzut spre zero la granița comună. 

Migrația este o altă problemă serioasă care amenință stabilitatea Uniunii Europene și a statelor membre. În România, am luat măsuri foarte serioase pentru combaterea migrației ilegale. Am înregistrat în ultimul an progrese importante. De fapt, am redus migrația ilegală cu aproximativ 92%. Avem frontiere, de exemplu, cu Serbia, unde am pus în aplicare un proiect pilot, având ca rezultat reducerea migrației ilegale spre zero. Anul trecut, au fost înregistrate aproximativ 40 de cazuri de trecere ilegală a frontierei. Vom continua acest proiect pilot. Cu câteva minute în urmă am semnat cu Comisarul Johansson o scrisoare de întărire a acestui proiect pilot. Suntem pregătiți să punem expertiza noastră la dispoziția tuturor statelor membre ale UE care doresc să coopereze cu noi. În ceea ce privește Acordul de la Dublin, avem o rată de succes de aproximativ 80%. România este în top trei țări din UE care aplică corect Acordul de la Dublin. Și cred că dacă toate statele membre vor face la fel, întărind protecția frontierelor, aplicând acordurile de la Dublin, aplicând pachetul pentru migrație, vom aborda serios această problemă.”, a precizat Cătălin Predoiu, potrivit Ministerului Afacerilor Interne. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi