Predoiu: Aş întreba pe fiecare magistrat care participă la conferinţe, ţine cursuri, dă interviuri, emite comunicate, câte dosare a soluţionat în ziua respectivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le atrage atenţia magistraţilor care au şi alte activităţi ce nu sunt prevăzute în fişa postului asupra recuperării timpului alocat acestora în vederea gestionării dosarelor de justiţie.

"Eu nu propun să abandonăm dezbaterile, dar propun o restabilire a echilibrului între vorbă şi faptă, între etalarea publică a unor opinii şi pledoaria pentru ele şi munca susţinută pentru soluţionarea dosarelor parchetelor şi instanţelor, lichidarea stocurilor şi creşterea eficienţei pe toţi parametrii cu care se măsoară funcţionarea unui sistem judiciar.

Aş întreba pe fiecare magistrat care participă la conferinţe, ţine cursuri, dă interviuri, emite comunicate, câte dosare a soluţionat în ziua respectivă sau când recuperează acel timp pentru munca pe dosare concrete de justiţie. Să nu fiu greşit interpretat, înţeleg perfect nevoia unui dialog permanent în sânul sistemului şi în afara lui, pe teme de justiţie, pledez doar pentru menţinerea concentrării pe chestiunile concrete din fişa postului de magistrat.

Poate sunt eu uşor desuet, dar eu aşa am văzut că procedau magistraţii şi avocaţii pe care i-am cunoscut în perioada de stagiu profesional extern, pe care l-am efectuat la începutul carierei, desfăşurau activităţile acestea pe timpul lor personal, nu pe timpul şi banii justiţiabilului plătitor de taxe şi impozite", a declarat Cătălin Predoiu, pentru juridice.ro.

Întrebat ce aşteptări are de la asociaţiile de magistraţi, ministrul Justiţiei a răspuns: "Onestitate şi fair play în discurs şi acţiune, păstrarea distanţei faţă de politic".

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026