Polițiștii din sindicatul Europol protestează la MAI: Căutăm ministru, al nostru este inexistent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliștii din poliție protestează marți în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a anunțat sindicatul Europol.

Foto: Arhivă

„Gata cu batjocura la adresa poliţiştilor, ne-aţi umilit destul! Am declanşat acţiunile de protest pe termen nelimitat pentru neaplicarea legii salarizării, modificărilor ce vor să fie aduse legii pensiilor militare, deficitului enorm de personal din instituţie şi a situaţiei dezastruoase de la admiterea din şcolile de poliţie”, este descrierea făcută de Europol pe Facebook.

Protestul se desfășoară între orele 8:00 și 16:00. 

Protest al profesorilor

Profesorii protestează și ei marți, 30 mai, începând cu ora 11:00. Aceștia se vor întâlni în Piața Victoriei și vor continua în marș până la Palatul Cotroceni. Potrivit organizatorilor, la protest sunt aşteptaţi în jur de 20.000 de participanţi. Sindicaliştii au anunţat luni că nu renunţă la greva generală, care a debutat pe 22 mai, şi i-au cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României.

Restricții de trafic

„Începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi pe sens în fața Guvernului, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu și se va restricționa traficul gradual pentru staționarea autocarelor pe Șos. Kiseleff, benzile I, III și IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor. Banda II de circulație pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenție”, a transmis Poliția Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”