Cine este omul de afaceri vizat de DNA pentru autoturismele vândute succesiv fără achitarea TVA. Cum funcționa schema, potrivit ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile efectuează miercuri, 3 septembrie, zeci de percheziții în nouă județe, într-un dosar de mare evaziune fiscală, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Prejudiciul creat este de aproximativ 18 milioane de euro (90 de milioane de lei).

FOTO: Arhivă

Procurorii DNA au transmis că se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2021 – ianuarie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 90.000.000 de lei.

De asemenea, au fost percheziționate sedii ale unor societăți comerciale, domiciliile unor persoane fizice, precum și sediul unei instituții publice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Grupul de firme, condus de omul de afaceri Gigi Bracaci

Conform surselor G4Media este vorba de un grup de firme care activează în cadrul brandului Leasing Imobiliare, condus de omul de afaceri Gigi Bracaci.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, este vorba despre o companie din domeniul auto, care se prezintă drept unul dintre cei mai importanți piloni ai pieței de mașini rulate. Una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este sediul din Galați, acolo unde își desfășoară activitatea și omul de afaceri vizat de procurorii DNA.

Toate audierile vor fi efectuate la sediul DNA București și vor începe după prânz.

Potrivit anchetatorilor, mașinile erau vândute succesiv fără achitarea TVA-ului aferent. Autoritățile au monitorizat aceste tranzacții de mai mult timp, iar astăzi au descins atât la locuințele unor persoane, cât și la sediile mai multor firme.

Schema financiară ar fi inclus o firmă din grup controlată prin interpuși dar care era băgată în insolvență pentru ca TVA să nu mai fie plătită.

Cele 47 de percheziții au loc în București și în județele Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală de amploare. Prejudiciul este estimat la peste 90 de milioane de lei (17,7 milioane de euro).

ANAF explică cum funcționa operațiunea

Inspectorii ANAF au efectuat controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană. În urma verificărilor, s-a stabilit un prejudiciu total de peste 90 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Potrivit instituției, frauda a fost realizată printr-un lanţ de firme de tip „conductă”. Mai exact, erau cumpărate maşini second-hand de la furnizori din UE şi le vindeau mai departe altor firme, ai căror reprezentanţi erau implicaţi în achiziţia iniţială a autoturismelor.

 Ulterior, maşinile ajungeau la cumpărători finali - persoane fizice sau juridice.

În cadrul tranzacţiilor, au fost folosite şi diverse materiale şi articole de încălţăminte fără rost real, doar pentru a părea că s-au făcut cumpărături. Scopul era să se creeze cheltuieli false şi să se reducă taxele şi impozitele datorate statului, folosind metode contabile neobișnuite sau artificiale.

„Prin această operaţiune, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) reafirmă importanţa respectării legilor fiscale şi subliniază hotărârea autorităţilor de a combate evaziunea fiscală, în colaborare cu partenerii instituţionali.

Acţiunea demonstrează angajamentul autorităţilor de a asigura echitatea fiscală pentru toţi contribuabilii. DGAF menţionează că piaţa maşinilor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurenţa şi pun în dificultate firmele care respectă legea”, transmite ANAF.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală