Parchetul European l-a trimis în judecată pe fostul primar al orașului Sulina, fiind acuzat de fraudă cu fonduri europene

0
Publicat:

Parchetul European (EPPO) a anunțat joi, 6 noiembrie, că a fost trimis în judecată fostul primar al orașului Sulina, județul Tulcea, într-un dosar privind o fraudă cu fonduri europene din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Dan Nicolcenco/FOTO: Facebook

Este vorba despre Dan Nicolcenco, iar, potrivit EPPO, acesta, în calitate de primar, a depus documente false la Autoritatea de Management a programului menționat, pentru a obține finanțare europeană pentru proiectul „Facilități de acostare în orașul Sulina – zona Canalului Podul Plajei Sulina”.

Documentele atestau în mod fals că proiectul fusese finalizat și echipamentele au fost livrate, deși furnizorul nu își îndeplinise încă obligațiile contractuale.

Investigația a arătat că produsele au fost livrate și instalate doar după încheierea perioadei de implementare a proiectului.

Prin depunerea raportului fals, inculpatul a cauzat un prejudiciu potențial de aproximativ 180.000 de euro (892.495,54 lei), din care circa 135.300 de euro (669.371 lei) proveneau din fonduri europene și 45.000 de euro (223.123,80 lei) din bugetul național.

A fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu administratorul firmei furnizoare, care a recunoscut faptele imputate.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.

Toate persoanele vizate sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanțele competente din România.

EPPO este instituția independentă a Uniunii Europene responsabilă cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online