O firmă care vinde săpunuri cu bustul lui Ceaușescu s-a ales cu plângere penală. „Este parte din istoria României”

0
Publicat:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus plângere penală împotriva unei firme care comercializează săpunuri cu bustul lui Nicolae Ceaușescu.

FOTO: Facebook IICCMER

Institutul acuză societatea APOLLO CHEIA S.R.L că promovează în spațiul public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

„Comunicăm inițierea unui denunț penal împotriva societății APOLLO CHEIA S.R.L., ca urmare a acțiunilor de <<promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război>>, conform art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002. Denunțul a fost depus la Parchetul Judecătoriei Baia Mare.

În urma unei analize, IICCMER a identificat pe platforma de comercializare produse din săpun ștanțate cu figura fostului dictator Nicolae Ceaușescu, vândute sub denumirea <<omagiu Ceaușescu>>”, transmite IICCMER.

De asemenea, institutul motivează decizia prin faptul că, astfel de activități, „pot crea o stare de pericol față de demnitatea umană și valorile fundamentale ale societății”.

„IICCMER subliniază importanța demersului: Activitățile care promovează cultul personalității unor figuri istorice vinovate de crime împotriva umanității pot crea o stare de pericol față de demnitatea umană și valorile fundamentale ale societății.

Totodată, se atrage atenția asupra impactului pe care astfel de produse și mesaje le pot avea asupra generațiilor actuale și viitoare. Pentru a sprijini acest demers, IICCMER a pus la dispoziția organelor competente toate informațiile și dovezile necesare, inclusiv fotografii ale produselor și capturi de ecran ale recenziilor postate de consumatori, care demonstrează interesul crescut pentru achiziționarea lor”, mai transmite IICCMER.

Nu în ultimul rând, aceștia atrag atenția că este esențial să nu fie glorificate „personaje care au marcat istoria României prin acte de barbarie și opresiune”.

„Este esențial să ne amintim de trecutul nostru și să nu permitem glorificarea unor personaje care au marcat istoria României prin acte de barbarie și opresiune. Acest demers vine în sprijinul memoriei victimelor și al adevărului istoric,” a declarat Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER”, a declarat instituția.

HotNews a contactat reprezentanții firmei, iar o angajată, care este și soția administratului, au spus că nu este vorba despre niciun omagiu, întrucât sunt mai multe statuete cu această denumire.

Delia Laslo, angajată a firmei și soția administratorului susține că nu este vorba despre niciun omagiu.

„Este o persoană istorică Ceaușescu și îl tratăm ca atare. Este parte din istoria României pe care nu o putem șterge. Noi de ani buni producem bustul lui Ceaușescu și, printre altele, bustul regelui Mihai și al regelui Charles. Dacă intrați pe pagina „Săpunul Cheia”, puteți vedea câte busturi producem din săpun. Ele se comercializează la Muzeul „Casa Ceaușescu” din București. 

Ne-am luat toate măsurile la vremea respectivă, deci nu le-am făcut pur și simplu fără să întrebăm. Țin minte că soțul i-a scris și lui Valentin Ceaușescu. Soțul știe mai multe, are și mailurile, dar vom pregăti un răspuns, că am înțeles că suntem dați în judecată”, a precizat aceasta.

Denumirea de „Omagiu Ceaușescu” este strict numele rubricii unde este inclus produsul, potrivit angajatei. „Este rubrică unde-s incluse toate personalitățile istorice, ca să spun așa, că-s pozitive sau că-s negative. Pur și simplu așa s-a denumit la vremea respectivă.”

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată