„Nu mai e de joacă”. Oficial BNR, avertisment: „5 milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale”

0
Publicat:

Cinci milioane de români vor fi nevoiți să muncească până la vârsta de 65–70 de ani din cauza pensiilor speciale, avertizează Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Eugen Rădulescu Foto: Facebook

Într-o analiză, oficialul subliniază că numărul pensionarilor speciali a depășit 200.000, iar impactul financiar asupra bugetului se apropie de 1% din PIB.

„Nu mai este o joacă. Rezolvarea echilibrată a acestei situații ar avea nevoie de luciditate politică și, să spun o vorbă mare, bun simț. Dacă nu rezolvăm această situație spinoasă, vom avea o falie dramatică în mijlocul societății, pentru că 5 milioane de persoane vor munci până la 65–70 de ani, iar alții 200–250 de mii, poate și mai mulți în câţiva ani, vor duce un trai tihnit, de la o vârstă la care pot să se gândească să devină părinți. Aici nu mai este vorba doar de instituții extractive, ci și de fracturi sociale greu de surmontat”, a spus Eugen Rădulescu, pentru contributors.ro. 

Consilierul BNR critică și privilegiul vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale.

„După părerea mea, privilegiul cel mai mare și mai absurd al pensiilor speciale îl reprezintă vârsta de pensionare. Nicio țară civilizată nu trimite la pensie oameni înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, cu pensii care le permit un trai opulent, cel puțin o dată și jumătate mai îndelungat decât câți ani a muncit persoana în cauză”, a transmis Rădulescu.

Rădulescu atrage atenția și asupra datoriei publice„Când am intrat în Uniunea Europeană, datoria publică totală a României se ridica la 12,4% din PIB. Anul trecut am depășit bariera de 60% din PIB, care este importantă nu numai prin faptul că ultimul criteriu pentru aderarea la euro nu mai este îndeplinit, dar costul datoriei publice devine tot mai apăsător”, a precizat acesta.

El vorbește despre avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, dar și despre limitele modelului european. „Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României, ci și pentru faptul că instituțiile s-au dezvoltat după regulile care guvernează Uniunea. Pot fi aduse critici modelului Uniunii Europene. Nu de puține ori, birocrația este excesivă, unele obiective ale Uniunii, cum ar fi eliminarea motoarelor cu combustie internă până în 2035, sunt cel puțin discutabile. Dar, și așa, acest model este la ani lumină de ceea ce am fi putut obține printr-o modificare după ureche a modelului societal moștenit de la regimul de tristă amintire”, a mai spus consilierul BNR.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare