Video Nicușor Dan și-a dus fetița la școală în prima zi de școală. De ce nu a participat la deschiderea anului școlar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan și-a dus copiii la școală în prima zi din noul an. Între timp, profesorii anunță proteste de amploare, părinții sunt nemulțumiți, iar copiii întâmpină prima zi cu tristețe.

Preşedintele României a oferit declarații jurnaliștilor la Școala Gimnazială nr. 150 din Bucureşti, unde învaţă fiica sa. Acesta a anunțat că vor avea loc consultări cu federațiile la ora 13.00, însă premierul Ilie Bolojan nu va participa la discuții.

Șeful statului a explicat că a ales să nu participe la deschiderea anului școlar, în calitate de președinte, deoarece „există această tensiune”.

„Sunt niște revendicări ale profesorilor și n-am vrut să sfidez. E o discuție în societate și n-am vrut să sfidez”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan și-a dus fetița la școală FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

De asemenea, Nicușor Dan a precizat că discuțiile au început cu educația, deoarece măsurile trebuiau finalizate până pe 8 septembrie.

Referitor la criticile privind absența din viaţa publică în ultimele săptămâni, președintele a spus că „a încercat... aţi văzut că am avut prima săptămână din septembrie şi am avut deja două interacţiuni externe, am încercat să îmi potrivesc calendarul cu al celorlaţi lideri şi al societăţii”.

Președintele a fost întrebat dacă are încredere că această coaliţie va funcţiona, având în vedere nemulţumirile din ultima vreme.

„În orice coaliţie există discuţii pentru că sunt mulţi oameni şi oamenii au opinii diferite şi asta e normal într-o democraţie. Ce e lăudabil este că această coaliţie funcţionează, că pe pachetul de măsuri ea a funcţionat şi nu am motive de îngrijorare în acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Despre alegerile pentru Primăria Capitalei, șeful statului a declarat că este „o decizie a coaliţiei care se va concretiza prin hotărâre de guvern”.

Nicuşor Dan a mai fost întrebat de ce anume îi este cel mai dor de la catedră.

„A fost un altfel de exerciţiu intelectual, mai sofisticat”, a transmis Nicuşor Dan.

Nicușor Dan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Tot luni, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia „Spiru Haret” și Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” organizează luni, 8 septembrie, în București, o acțiune de amploare.

„Această acţiune de protest este expresia nemulţumirii profunde a personalului din educaţie faţă de refuzul constant al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025”, transmit sindicaliştii.

Aceștia îl critică dur pe ministrul Educației, Daniel David: „Nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas nu recunoaşte problemele grave generate de decizii pripite luate de Guvern. Domnule ministru, recunoaşteţi public că aţi generat haos în învăţământ şi prezentaţi-vă demisia de onoare!”.

Sindicatele au subliniat că nu doresc sprijin politic la protest: „Nu dorim şi nu vom permite ca protestul legitim al angajaţilor din învăţământ să fie instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură. Acţiunea noastră este un demers strict profesional”.

Programul manifestațiilor din București

  • 10:00 - 11:00: Adunarea participanților în Piața Victoriei
  • 11:00 - 12:00: Pichetarea Guvernului României
  • 12:00 - 13:30: Marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni
  • 13:30 - 14:30: Pichetarea Palatului Cotroceni
  • 14:30 - 16:00: Defluirea participanților

Marșul dintre Piața Victoriei și Palatul Cotroceni va provoca blocaje rutiere. „Pe această cale, ne cerem scuze tuturor cetăţenilor care vor fi afectaţi. Recurgem la această formă de protest ca la o ultimă soluţie, după epuizarea tuturor celorlalte căi de dialog şi după mai bine de 5 săptămâni de pichetări”, au transmis sindicatele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine