Nicolae al României: „Regina Elisabeta a II-a a fost mereu ghidată de credință și iubirea pentru țară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nepot al Regelui Mihai, Nicolae al României a scris un mesaj special pe pagina sa de Facebook la aflarea tristei vești a decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Nicolae al României FOTO: arhiva personală

„Cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viață. De-a lungul celor 72 de ani de domnie, a trecut prin multe încercări politice și sociale, fiind ghidată însă mereu de credință și de iubirea pentru țară. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a scris Nicolae al României.

Văr cu Regina Elisabeta a II-a, Regele Mihai, bunicul lui Nicolae al României, a fost invitat de onoare în 2011 la sărbătorirea a 60 de ani de domnie a Reginei Marii Britanii. 

Regele Mihai și Regina Elisabeta a II-a. SURSA Facebook Familia Regală a României

În anul 2000, Nicolae al României a mers cu familia sa în vizită la Castelul Windsor, una dintre reședințele Familiei Regale a Marii Britanii. Anul trecut, Nicolae al României și-a amintit cum a conștientizat, la un prânz organizat de Regina Elisabeta a II-a în anul 2000, dimensiunea și importanța familiilor regale a României și a Marii Britanii.

„În memoria mea este extrem de viu momentul când, împreună cu părinții și cu sora mea, am fost invitați la prânz, de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la Castelul Windsor. Cred că, după momentul trăit în 1992 în România alături de bunicul meu, atunci am realizat dimensiunea familiei noastre și conexiunile ei. Pot spune că am trăit revelația rădăcinilor familiei mele și a legăturilor de rudenie la vârful monarhiilor europene”, declara Nicolae al României în 2021.

Absolvent în 2012 al Colegiului Royal Holloway de la Universitatea din Londra, specialitatea management, Nicolae al României s-a dedicat cauzei României, fiind implicat inclusiv în numeroase acţiuni caritabile. Născut şi crescut în străinătate, a ajuns prima oară în România în 1992, când avea şapte ani, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

Nicolae s-a stabilit în România, este căsătorit cu Alina și au împreună doi copii: o fetiță, Maria-Alexandra, și un băiețel, Mihai. 

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța