Monica Macovei, condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare. Obligată să urmeze un program de reintegrare socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

.

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Constanța la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului din 2022. 

Monica Macovei a fost ministru al Justiției și europarlamentar FOTO Mediafax

„În baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de inculpata Macovei Monica Luisa împotriva sentinţei penale nr.137/12.04.2024 a Judecătoriei Mangalia, pronunţată în dosarul nr.4773/254/2023. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatei să să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., obligă inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector II Bucureşti – pe o perioadă de 60 de zile. Menţine restul dispoziţiilor primei instanţe în măsura în care nu contravin prezentei decizii”, arată în minuta instanţei, potrivit News

Monica Macovei a fost obligată de instanță să presteze și „muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București”.

Este vorba de accidentul din octombrie 2022, când fostul ministru al justiției a pătruns pe contrasens unde a accidentat un motociclist, care a rămas cu handicap grav. Monica Macovei a cerut judecătorilor procedura simplificată, caz în care ar avea pedeapsa redusă cu o treime.

Magistrații din Mangalia au dat pronunțarea au pronunțat inițial condamnarea în aprilie 2024, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cu suspendare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. 

Bărbatul rănit grav în accidentul produs de Monica Macovei, în octombrie 2022, a venit atunci în fața judecătorilor cu un certificat de handicap grav.  

Medicii i-au spus că nu își va reveni complet niciodată, însă speră ca, după operații, să poată măcar să meargă fără cârje.

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și europarlamentar, a fost implicată într-un accident rutier produs în apropiere de Mangalia. Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, 8 octombrie, pe DN 39, între localitățile 2 Mai și Mangalia, județul Constanța.

În prima sa declarație, Monica Macovei a afirmat că nu a pierdut controlul mașinii nici o secundă. 

„Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față,  mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui", a scris atunci Monica Macovei.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare