Momentul în care un șofer beat este scos din mașină de polițiști după ce au spart un geam VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Constanţa este cercetat penal după ce a consumat alcool într-un local din staţiunea Lacu Roşu din judeţul Harghita, a refuzat să plătească, apoi s-a urcat la volan, fiind oprit în trafic de poliţişti şi jandarmi.

Polițiștii l-au urmărit cu mașina FOTO: Captură video

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita (IPJ), jandarmii din cadrul Postului Montan Lacul Roşu au fost solicitaţi să intervină, duminică, la un bar din localitate, acolo unde, după ce a consumat mai multe băuturi alcoolice, un bărbat a vrut să plece fără să achite nota de plată, scrie Agerpres..

"Ajunşi la faţa locului, colegii noştri au reuşit să îl convingă pe acesta să plătească, dar în scurt timp a apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a reclama faptul că două persoane îi interzic să părăsească localul. Mai mult, acesta a afirmat şi faptul că este sub influenţa băuturilor alcoolice şi că nu ştie unde se află. Imediat ce a părăsit localul, bărbatul a urcat la volanul autoturismului şi a plecat pe străzile din localitate", au precizat sursele citate.

Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia şi au reuşit să îl oprească în scurt timp, dar, pentru că bărbatul a refuzat să iasă din maşină, poliţiştii au fost nevoiţi să spargă geamul lateral al vehiculului.

"Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Constanţa, a refuzat, la solicitarea poliţiştilor sosiţi la faţa locului din Municipiul Gheorgheni, să iasă din maşină şi să se supună testării cu aparatul alcooltest, blocând uşile autoturismului. Pentru că refuzul lui a fost unul categoric, poliţiştii au recurs la spargerea geamului lateral. Imediat ce a fost scos din maşină, acesta a fost încătuşat, iar ulterior a fost transportat la sediul Unităţii de Primiri Urgenţe Gheorgheni pentru recoltarea de probe biologice", se arată în informarea transmisă de IJJ şi IPJ Harghita.

Bărbatul va fi cercetat penal, iar ancheta în acest caz continuă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!