Ministrul Bogdan Aurescu, la ONU: „Observăm un nivel alarmant al ostilităţilor”

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a făcut noi declarații referitoare la războiul din Ucraina, în cadrul sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU, la un an de la invazia trupelor rusești. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia drepturilor omului şi consecinţele umanitare.

Bogdan Aurescu la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU FOTO Hepta

Odată cu marcarea a unui an de la începutul războiului din Ucraina, ministrul român al Afacerilor Externe a declarat că dorința de pace pare departe de a se materializa. Acesta a afirmat joi, la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU că observă, în continuare, un nivel alarmant al ostilităţilor, fără semne de atenuare.

Ceea ce ne dorim, în pragul marcării unui an de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, este simplu: pace pentru poporul ucrainean, victoria principiilor şi valorilor şi un conflict sângeros mai puţin în lume. Dar ceea se întâmplă încă este foarte diferit. Continuăm să observăm un nivel alarmant al ostilităţilor, fără semne de atenuare, cu suferinţe inimaginabile pentru populaţia civilă şi consecinţe drastice şi de lungă durată”, a spus Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat MAE transmis Agerpres.

Șeful diplomației române a susținut că „situaţia drepturilor omului şi consecinţele umanitare ale agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv atacurile continue împotriva infrastructurii sale critice, sunt deosebit de îngrijorătoare”.

Tribunal special agresiune în legătură cu situaţia din Ucraina

Bogdan Aurescu a afirmat că „războiul hibrid proliferat de Rusia - intensificat şi mai mult prin ştiri false, dezinformare şi influenţe maligne, are ca scop nu doar să destabilizeze regiunea şi cele mai vulnerabile state - precum Republica Moldova, ci şi să ne submineze unitatea, încrederea reciprocă şi solidaritatea.”

Ministrul a amintit că ţara noastră susţine înfiinţarea unui tribunal special pentru infracţiunea de agresiune în legătură cu situaţia din Ucraina. De asemenea, a spus că aproximativ 3,6 milioane de cetăţeni ucraineni au intrat în România, iar dintre aceştia peste 110.000 au rămas în ţara noastră.

Bogdan Aurescu a participat la votul de la finalul dezbaterii şi a salutat adoptarea, cu o largă majoritate de voturi ( 141 voturi în favoare, faţă de 7 voturi împotrivă), a rezoluţiei „Principiile care conduc la o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina”, în cadrul celei de-a 11-a Sesiuni speciale de urgenţă, reluată, a Adunării Generale ONU (AG ONU). România a co-sponsorizat rezoluţia, împreună cu toate statele UE şi cu alte ţări (în total, 75 de state).

Rezoluția adoptată de statele membre ONU

România a condamnat ferm, în declaraţia naţională prezentată anterior votului, războiul de agresiune purtat de Federaţia Rusă, stat membru al Consiliului de Securitate al ONU, împotriva Ucrainei.

Rezoluţia adoptată solicită statelor membre ONU să sprijine o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina, pe baza principiilor Cartei ONU şi a respectării suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în graniţele recunoscute internaţional.

Rezoluţia solicită, totodată, Federaţiei Ruse să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele de pe teritoriul Ucrainei, precum şi încetarea imediată a atacurilor ruse asupra infrastructurii critice în Ucraina şi a oricăror atacuri deliberate asupra obiectivelor civile.

Este reafirmată susţinerea pentru suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în graniţele recunoscute internaţional. Acţiunile Federaţiei Ruse se bazează pe folosirea ilegală a forţei şi reprezintă încălcări grave ale celor mai importante principii şi norme de drept internaţional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU, se arată în rezoluţie.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!