Ministrul Apărării, despre piloții români care au urmărit drona ruseasca din Dobrogea: „Au ales responsabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că piloții români care au interceptat o dronă rusească în apropierea graniței au avut autorizarea de a o doborî, însă au decis să nu tragă pentru a evita posibile victime sau pagube colaterale. „E o decizie de profesionalism și responsabilitate”, a scris ministrul.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu a vorbit despre incidentul cu drona ruseasca. FOTO: Facebook

Moșteanu a mai precizat că, începând cu 4 iulie, aprobarea pentru doborârea dronelor este dată de comandantul militar al operațiunii, în baza unui ordin de ministru semnat la zece zile după preluarea mandatului.

„România condamnă ferm aceste provocări venite din partea Rusiei și rămâne în coordonare permanentă cu aliații NATO”, a subliniat Moșteanu. El a adăugat că inițiativa Eastern Sentry, anunțată recent de secretarul general NATO Mark Rutte, va contribui la creșterea capacităților de apărare și descurajare pe flancul estic.

Legislația care permite neutralizarea sau doborârea dronelor neautorizate a fost adoptată de Parlament în februarie 2025 și declarată constituțională de Curtea Constituțională în martie, fiind în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Reamintim că o dronă Geran, folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei, a intrat în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05. Aceasta a fost interceptată de două aeronave F-16 românești, aflate într-o misiune de patrulare în nordul Dobrogei, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Drona a orbitat timp de aproximativ 50 de minute, deplasându-se de la nord-est de Chilia Veche spre sud-vest de Izmail, părăsind ulterior spațiul aerian în dreptul localității Pardina și îndreptându-se înapoi spre Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată