Medic de la Spitalul Elias reținut pentru că a furat 35.000 de euro din casa prietenei sale

0
Publicat:

Un medic rezident pe secția de Chirurgie Plastică de la Spitalul Elias a fost reținut după ce ar fi sustras suma de 35.000 de euro din apartamentul iubitei sale. Suma a fost recuperată, potrivit polițiștilor. 

Andrei Gregorian, medicul suspectat de furt - Foto Arhiva Personală/Facebook

Potrivit comunicatului Poliției Române, bărbatul de 42 de ani a furat din locuința femeii suma de 35.000 de euro.

Polițiștii de la Secția 5  au pus în executare, pe 3 octombrie, 2 mandate de percheziție domiciliară, în București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au găsit şi ridicat „sume importante, în lei şi valută, în valoare de aproximativ 86.500 de euro, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.” 

Poliția a fost sesizată chiar de iubita doctorului estetician, „la data de 26 septembrie 2023, Secția 5 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112,  de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 19.30, i-ar fi fost sustrași 35.000 de euro, din locuința sa situată în  Sectorul 1.” , arată comunicatul Poliției.

Cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că medicul este cel care a săvârșit fapta, astfel, acesta a fost găsit și dus la audieri, fiind reținut pentru 24 de ore și urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. 

Suma a fost recuperată și predată persoanei care a făcut sesizarea. Cercetările continuă,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Medicul, pe nume Andrei Gregorian, este medic rezident în Chirurgie Plastică la Spitalul Clinic Elias și este și fondatorul unei clinici de profil din București. 

Potrivit profilului de Facebook al medicului terminat în 2006 Medicină Dentară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar în 2019 a terminat Medicina Generală, fiind în prezent  rezident în Chirurgia Plastică.

Și femeia cu care avea o relație ar fi tot medic la spitalul Elias, potrivit Agerpres. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!