Tată și fiică, furt de 6 milioane lei din fonduri UE. Tatăl este recidivist, nu poate scăpa de detenție

0
Publicat:

Un om de afaceri în vârstă de 60 de ani şi fiica acestuia au fost condamnați la închisoare de către Tribunalul Alba pentru o fraudă de peste 6 milioane de lei din fonduri europene.

Fiica afaceristului a primit închisoare cu suspendare FOTO Shutterstock
Fiica afaceristului a primit închisoare cu suspendare FOTO Shutterstock

Otto Bosnyak şi fiica acestuia, Beatrix Bosnyak, sunt acuzaţi că au solicitat şi obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabile în sumă de peste 6 milioane de lei pentru achiziţia unui utilaj industrial, care însă nu a fost cumpărat niciodată. 

„Între Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi societatea în care era asociat şi inculpatul, a fost încheiat, în anul 2014, un contract având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului. În acest context, inculpatul ar fi oferit ajutor administratorului firmei pentru a obţine sumele de bani în cadrul programului derulat, creând un circuit comercial fictiv care a avut ca scop ‘justificarea’ achiziţionării respectivului utilaj industrial. Astfel, inculpatul ar fi vândut societăţii respective un utilaj asemănător, vechi, la valoarea de circa 650.000 euro, sumă care, în realitate, nu a fost achitată niciodată”, se arată în rechizitoriul DNA.

Conform procurorilor, după mai multe „reparaţii şi îmbunătăţiri” efectuate la firme din spaţiul intracomunitar, „utilajul respectiv s-a întors, ca unul nou, în patrimoniul societăţii care încheiase iniţial contractul de finanţare”.

„În realitate, utilajul industrial ‘nou’, în valoare de 7.378.003 lei (achitaţi din fonduri nerambursabile) nu a fost achiziţionat niciodată”, precizat DNA la momentul reţinerii afaceristului.

Firma care a încheiat contractul de finanţare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională din Alba Iulia este Pyrocolect SRL.

Femeia a fost condamnată la 3 ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de 4 ani, iar tatăl acesteia, fiind recidivist, a primit 3 ani și 9 luni în regim de detenție.

„Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu sediul în Bucureşti şi, în consecință, obligă în solidar inculpații cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 6.239.321,44 lei, precum și a dobânzilor și penalităților aferente”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba din 3 octombrie 2023. 

Decizia poate fi contestată, nefiind definitivă. 

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite