Măsuri după prăbușirea dronei. La cererea Armatei, ISU va trimite mesaje Ro-Alert când rușii atacă porturile ucrainene DOCUMENT

0
Publicat:

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care abilitează Ministerul Apărării Naționale să stabilească zonele de pe malul românesc al Dunării, vizavi de porturile ucrainene Reni și Izmail, bombardate de ruși, unde trebuie instituite măsuri de protecție a populației.

Populația va fi avertizată atunci câd rusii mai atacă porturile ucrainene cu drone FOTO Twitter

Printre măsurile de protecție a populație se numără și emiterea de mesaje Ro-Alert în zonele unde va fi detectat riscul de a cădea „elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”. În afară de alertarea populației cu mesaje Ro-Alert, Inspectoratele județene pentru situații de urgență vor instrui localnicii din zonele afectate de conflict ce trebuie să facă în astfel de situații.

În localitățile Plauru și Ceatalchioi, dar și altele, vor fi construite spații de de adăpostire.

HCNSU nr. 31 din 07.09.2023 - Masuri Ceatalchioi

„Luând în considerare atacurile recente și repetate efectuate asupra porturilor ucrainene Reni și Ismail precum și răspunsul apărării antiaeriene ucrainene care au determinat dispersarea mijloacelor utilizate pe suprafețe mari, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se abilitează Ministerul Apărării Naționale să evalueze și să stabilească zonele de pe teritoriul României, adiacente zonelor de conflict Reni și Ismail în care se instituie măsuri specifice de protecție a populației.

Art. 2 – (1) În zonele stabilite în condițiile art. 1, comitetele județene pentru situații de urgență dispun măsuri pentru informarea populației, identificarea spațiilor ce pot fi utilizate pentru adăpostire și asigurarea permanenței la sediile autorităților publice locale locurile de acționare a mijloacelor de alarmare.

(2) Inspectoratele pentru situații de urgență din județele în care sunt stabilite zone în condițiile art. 1, asigură informarea populației cu privire la modul de comportare și acțiune, verificarea și eliberarea tuturor spațiilor cu destinație de adăposturi publice, precum identificarea altor spații ce pot fi folosite pentru protecția populației.

Art. 3 – Ministerul Apărării Naționale edifică spații de protecție a populației la nivelul localităților Plauru și Ceatalchioi, precum și la nivelul altor localități cu un număr mic și foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor județene pentru situații de urgență.

Art. 4 – (1) În cazul manifestării riscului de cădere a unor elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict, Ministerul Apărării Naționale notifică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zona specifică potențial a fi afectată.

(2) În zonele comunicate conform alin. 1, se abilitează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să emită mesaje de avertizare și alarmare a populației prin sistemul Ro-Alert și/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităților publice locale.

Art. 5 – În zonele prevăzute la art. 1, fără acoperire GSM ori neacoperite de mijloace de alarmare, inspectoratele pentru situații de urgență dislocă echipaje care asigură avertizarea/alarmarea populației, pe baza datelor transmise de dispecerate prin intermediul sistemelor de comunicații radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare.

Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora”.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026