Maramureşeanul pierdut prin Londra şi-a povestit păţania vieţii: a trăit trei zile cu 20 de euro şi i-a fost frică doar când traversa strada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Belea a rezistat la Londra trei zile cu 20 de euro FOTO Mail Online

Maramureşeanul Vasile Belea, care s-a pierdut în Londra după ce uşile metroului s-au închis în faţa sa şi s-a pierdut de fiul său, a reuşit să supravieţuiască trei zile la Londra cu 20 de euro. Bătrânul de 63 de ani şi-a văzut poza în ziar şi a reuşit să-şi contacteze familia care trăieşte în capitala Marii Britanii.

„The Daily Mail“ relatează povestea lui Belea, care s-a pierdut la metrou şi nu a mai reuşit să dea de fiul său, chiar dacă a încercat să contacteze poliţia. Românul avea un card de transport şi 20 lire sterline, iar când a fost găsit de familie mai avea asupra sa încă 3 lire. Presa britanică este surprinsă că bătrânul a reuşit să supravieţuiască trei zile în centrul Londrei.

Acum maramureşeanul spune că ii place la nebunie capitala Marii Britanii şi că oamenii sunt deosebit de respectuoşi.

După ce a ajuns la familia sa, Vasile Belea spune că era convins că va fi găsit şi povesteşte cum a reuşit să treacă de momentele grele. „Sunt bine. Au fost nişte oameni foarte respectuoşi, atâta a fost necazul că nu am dat de urmă să mă întorc. Tot timpul mă rugăm şi prindeam curaj. Vedeam bătrânei şi eu ziceam că-s mai puternic decât ei“, povesteşte maramureşeanul. 

El recunoaşte că s-a pierdut din vina sa şi că fiul şi nora l-au avertizat tot timpul să fie atent, dar mai spune şi că aşa măcar a văzut toate locurile frumoase din capitala Marii Britanii. „Toţi mi-au zis să am grijă, eu am fost prea sigur pe mine şi adevărul e că dacă nu ştii limba e greu, dar sunt oameni tare buni. S-au comportat omeneşte. Nu mă gândeam că o să mă pierd“, povesteşte Vasile Belea. 

Chiar dacă a stat trei zile într-una dintre cele mai scumpe capitale ale lumii, cu bani limitaţi şi cu un telefon fără cartelă, bărbatul nu a întâmpinat nicio problemă peste care să nu poată trece. „Am intrat în două localuri şi mi-am luat de mâncare, am avut lire. Eram cu gândul la Dumnezeu că ne găsim. Nu-s un om fricos şi n-a avut de ce să-mi fie teamă. Singurul lucru la care eram tare atent era când treceam strada. Nu mi-a fost frig, nu am fost flămând, am avut bani. Am respectat toate regulile unde am stat. Nu am consumat alcool şi m-am comportat şi eu omeneşte“, a adăugat Vasile Belea. 

Maramureşeanul a mai spus şi că nu poartă niciun  fel de resentiment faţă de Londra şi va reveni ori de câte ori are ocazia. A văzut majoritatea locurilor frumoase ale capitalei şi spune că, într-adevăr, Anglia este o tară care merită văzută. 

Olimpia Belea, nora sa, a declarat pentru „The Daily Mail“ că bătrânul a încercat să comunice cu doi poliţişti, dar pentru că nu ştia engleză foarte bine nu a reuşit să le explice acestora problema. „Toată lumea cu care s-a întâlnit a fost foarte drăguţă cu el, dar nu au realizat că e o persoană pierdută. Şi-a văzut poza în ziarul Metro şi a ajuns la Poliţie vineri noapte“, a spus Olimpia Belea.

Ea a povestit că în timpul zilei bărbatul stătea prin magazine pentru a se încălzi. În a doua zi a mers la o agenţie de pariuri, unde l-au lăsat să stea până când au închis. Nopţile se plimba între staţiile de autobuz pentru a rămâne treaz. Belea a declarat poliţiei că mulţi credeau că este un vagabond şi au fost drăguţi cu el.

Revenit acasă după trei zile

Turistul român care a fost dat dispărut după ce s-a pierdut de fiul lui, la o staţie de metrou din Londra, a fost găsit trei zile mai târziu. Bărbatul a fost adus din nou lângă membrii familiei lui, fiind într-o stare bună, fără vătămări.

„Domnul Belea a fost găsit teafăr şi nevătămat în zona Southall la aproximativ 22.45, vineri, 17 ianuarie”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze. „El a fost adus la familia sa”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Vasile Belea, în vârstă de 63 de ani, se afla în vizită în Londra pentru a petrece o perioadă de timp cu o parte din familia lui stabilită în Londra. El trebuia să călătorească cu metroul împreună cu fiul lui Ciprian, marţi, însă uşile trenului s-au închis înainte de a urca. 

Fiul lui s-a îndepărtat de staţie, fiind în trenul în mişcare, iar tatăl lui a fost lăsat în urmă, fără a putea interveni în vreun fel. Acela a fost ultimul moment când Ciprian şi-a văzut tatăl, pentru următoarele câteva zile.

Pe aceeaşi temă:

Românul pierdut în Londra a fost găsit teafăr după trei zile. Vasile Belea şi-a reîntâlnit familia Turistul român care a fost dat dispărut după ce s-a pierdut de fiul lui, la o staţie de metrou din Londra, a fost găsit trei zile mai târziu. Bărbatul a fost adus din nou lângă membrii familiei lui, fiind într-o stare bună, fără vătămări.

Român de 63 ani, dispărut de trei zile la Londra, după ce uşile metroului s-au închis în faţa sa  Un român în vârstă de 63 de ani a dispărut la Londra de marţi, după ce uşile metroului s-au închis şi a rămas fără fiul său.

VIDEO Bărbatul dispărut în Londra este maramureşean. Familia bătrânului spune că poliţia londoneză nu o ajută Bărbatul dispărut în metroul londonez, în urmă cu trei zile, este un maramureşean în vârstă de 63 de ani. Acesta a plecat în vacanţa de sărbători la fiul său în Londra, însă a fost dat dispărut după ce uşile metroului s-au închis chiar în faţa sa. De trei zile, familia şi poliţia îl caută încontinuu, fără rezultat.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat