MAE ridică nivelul de alertă pentru cetățenii români din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: „Prioritizăm siguranța românilor și asistența consulară pentru minori”
0Ministerul Afacerilor Externe prioritizează asistarea minorilor și a familiilor românești din Orientul Mijlociu, în timp ce nivelul de alertă consulară a fost ridicat, a transmis ministrul Oana Țoiu.
„Suntem acum la minister, pregătim ziua de mâine, și ne-am dat seama că poate fi utilă centralizarea informațiilor și a deciziilor comunicate pe parcursul zilei. În contextul evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu, prioritățile MAE sunt asigurarea siguranței cetățenilor români aflați în regiune și dialogul diplomatic și politic pentru a contribui la dezescaladare”, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
În cadrul celulei de criză, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan, și prin teleconferință cu șefii misiunilor diplomatice din Israel, Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite, au fost discutate măsurile de protecție și asistență consulară pentru cetățenii români.
„În ceea ce priveşte obiectivul asigurării siguranței cetățenilor români şi familiilor acestora, astăzi a fost o zi complicată pentru multe familii şi ştim că există în continuare un nivel ridicat de îngrijorare. Nu sunt semnalate cazuri de cetățeni români răniți în regiune la acest moment. Menținem recomandarea de a acorda prioritate siguranței, de a nu face deplasări care nu sunt necesare şi de a respecta cu strictețe instrucțiunile locale. Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetățeni români. Este prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și pentru familiile cu copii.”, a transmis Oana Țoiu.
Aceasta precizat că nivelul de alertă consulară pentru Iran rămâne la 9/9, emis încă de acum șase săptămâni, fără cerințe de repatriere în prezent. În Israel, alerta consulară a fost ridicată vineri la 8/9, autoritățile recomandând evitarea călătoriilor și respectarea instrucțiunilor locale în caz de urgență.
„Am ridicat nivelul de alertă pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Regatul Arabiei Saudita şi deşi sunt şi țări în regiune cu spațiul aerian deschis, dat fiind caracterul fluid al situației, recomandăm în general evaluarea cu responsabilitate a necesității efectuării acestor călătorii și, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situației de securitate și reluarea în condiții normale a zborurilor comerciale”, a subliniat ministrul MAE.
Pe parcursul zilei, volumul mare de apeluri către misiunile diplomatice a depășit capacitatea acestora, chiar dacă selecția „situație de urgență” redirecționa către centrala din București.
„Este clar că sunt necesare resurse adiționale, mai ales în momente sensibile. Vom avea mai mulți colegi alături de noi mâine”, a transmis Oana Țoiu.
Ministerul va continua să ofere informări prin pagina oficială de Facebook MAE și prin aplicația mobilă dedicată cetățenilor români.
Capitala Iranului a fost lovită de explozii puternice, inclusiv în apropierea unor clădiri administrative situate lângă birourile liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, după un atac cu rachete revendicat de Israel.
Statele Unite și Israel au lansat sâmbătă dimineață o ofensivă militară coordonată împotriva Iranului, vizând „zeci de obiective militare” în Teheran și alte orașe, inclusiv Isfahan, Tabriz, Karaj, Qom, Kermanshah și Ilam. Operațiunea este denumită „Furie Epică” de Pentagon și „Răgetul Leului” de armata israeliană, având scopul declarat de a neutraliza amenințările iraniene și de a distruge infrastructura de rachete și militara a regimului de la Teheran.