LIVE TEXT | CCR se pronunță asupra pensiilor speciale ale magistraților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să se pronunțe duminică, 28 decembrie, asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind noul proiect al Guvernului Bolojan de reformă a pensiilor magistraților.

Curtea Constituțională a României/FOTO: Inquam photos/Octav Ganea

Şedinţa este programată să înceapă la ora 13:00.

La începutul lunii decembrie, judecătorii de la Înalta Curte au decis, cu unanimitate de voturi, să sesizeze CCR în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraților.

Magistrații au fost convocați de președintele Instanței supreme, Lia Savonea, pentru a-și exprima poziția, în cadrul Secţiilor Unite, în legătură cu noul proiect al pensiilor speciale de care beneficiază judecătorii şi procurorii. Cei 102 judecători prezenți la şedinţă au votat în unanimitate pentru sesizarea CCR.

Potrivit judecătorilor ÎCCJ, proiectul prezinte „lacune normative, încalcă standardele internaționale, iar caracterul de urgență al acestuia nu a fost demonstrat sau a fost construit pe o realitate contrafactuală”.

„Proiectul normativ discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu, încalcă brutal independența justiției, elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați, încalcă standardele internaționale statuate prin jurisprudența Curții de Justiție a Unui Europene, Curții Europene a Drepturilor Omului, încalcă de asemenea caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituțional”, a declarat Victor Alistar, purtător de cuvânt de la Înalta Curte.

De asemenea, potrivit ÎCCJ, legea creează „o discriminare evidentă între categoriile de pensii de serviciu, fiind net defavorabilă magistraților, deși aceștia sunt singurii care au statut constituțional garantat”.

Judecătorii consideră că legea atacată creează un regim juridic dezavantajos şi discriminatoriu pentru magistraţi în privinţa dreptului lor la pensie, în raport cu categorii profesionale aflate în situaţii similare sau analoage (alţi beneficiari ai unor pensii de serviciu).

Bolojan: „Este o diferență foarte mare între pensia medie și pensia din magistratură”

În noiembrie, premierul Ilie Bolojan explica, în privința pensiilor magistraților, că nivelul actual – echivalentul a 80% din ultimul salariu brut – este „anormal” raportat la sistemul contributiv și la principiul echității.

„Vreau să vă gândiți că o pensie cu care astăzi se pensionează un magistrat este aproape 5.000 de euro. Dar gândiți-vă că o pensie medie în România este 500... 550-600 de euro astăzi. Este o diferență foarte mare între pensia medie și pensia din magistratură, și atunci aceste lucruri, că îmi place, că nu îmi place, trebuie să fie corectate. E o problemă de a avea un sistem echitabil cât de cât”, a spus Ilie Bolojan la Euronews.

Potrivit propunerii sale de atunci, pensia ar trebui fie redusă la 70% din ultimul salariu, adică aproximativ 3.500 de euro net, din care se va aplica CASS-ul de 10%, rezultând o pensie medie de circa 3.200 de euro net lunar.

„Este o pensie potrivită pentru viziunea unui magistrat. Gândiți-vă că este o pensie pe care foarte puțini români o încasează după o viață de muncă de 40 de ani, de 35 de ani, și așa mai departe, care se bazează pe contributivitate și, oricum am spune, la ceea ce este astăzi în România, este o pensie care asigură oricum o bătrânețe decentă, ca să nu spun mai mult de atât”, a conchis Ilie Bolojan.

Prim-ministrul a explicat că România nu mai poate susține, din punct de vedere social și economic, pensionări la vârste de 48-50 de ani:

„Doar 53% dintre românii cu vârste între 55 și 64 de ani sunt activi pe piața muncii, deși această categorie ar trebui să fie implicată în activitatea economică. Țara noastră este pe penultimul loc în Europa la populația activă în economie pe această categorie de vârstă.

Dacă vrem să avem mai mulți bani la bugetul de stat, acești bani trebuie colectați de la oamenii care lucrează. Dacă vrem să punem economia pe baze sănătoase, trebuie să luăm măsuri pentru a avea mai mulți oameni în economie, avem doar jumătate în economie.”