Judecătorii germani dezbat cererea lui Cherecheș privind eliberarea din închisoare

0
Publicat:

Judecătorii din Germania dezbat cererea lui Cătălin Cherecheș pentru elibererarea din penitenciar. Fostul primar din Baia Mare, condamnat în România pentru corupție, se află în arest preventiv.

FOTO Arhivă Adevărul

ătălin Cherecheș merge joi în fața judecătorilor germani, care vor stabili dacă fostul edil din Baia Mare rămâne în arest preventiv sau dacă vor dispune o măsură mai blândă în cazul său, relatează Antena 3 CNN

Cătălin Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, însă a fugit din țară, ieșind prin Vama Petea cu actul de identitate al altei perosane. El a fost prins în Germania, unde se află încarcerat și refuză, în continuare, extrădarea simplificată. Avocații lui încearcă să împiedice aducerea în țară.  

Potrivit sursei citate, judecătorii din Germania ar urma să stabilească și o dată la care vor hotărî asupra cererii de extrădare a fostului primar în România. 

Avocatul a informat anterior că au fost trimise documentele statului român în Germania, necesare în decizia privind extrădare, dar și că sunt condiții speciale oferite la detenția în țară. 

„Avocații din Germania urmează să formuleze și ei un punct de vedere referitor la datele transmise de Ministerul Justiției din România, care spune că i-a rezervat celule speciale, diferite de ale celorlalți detinuți. Problema e dacă pot fi acordate aceste condiții speciale raportat la ceilalți deținuți și dacă există garanția că, odată adus în țară, vor fi respectate aceste condiții pe toată perioada detenției”, a mai spus Răzvan Doseanu, avocatul lui Cherecheș.

Judecători de la Curtea Regională Superioară din Muchen ar trebui să dea o decizie cu privire la extrădarea lui Cătălin Cherecheș în ianuarie 2024. 

DNA a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv în cazul a socrilor lui Cherecheș. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită”, a informat DNA într-un comunicat de presă.

Potrivit rechizitoriului, „în data de 25 noiembrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluție mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG