Gregorian Bivolaru ar putea primi daune morale din partea statului. Ce sumă i-au acordat magistrații sibieni

0
Publicat:

Fondatorul MISA - Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut - a primit miercuri, 5 iulie, decizia favorabilă în prima instanță într-un proces deschis la Tribunalul Sibiu prin care cerea daune morale de la statul român.

Gregorian Bivolaru - arhiva foto

Gregorian Bivolaru a invocat în fața instanței că nu s-a respectat un ”termen rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat”, conform unui dosar deschis în 13 ianuarie 2023, scrie Turnul Sfatului.

”Obligă pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să plătească reclamantului suma de 50.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale, ca urmare a constatării nerespectării termenului rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat reclamantul. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare”, se precizează în sentința care nu este definitivă.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

Fondatorul MISA a fost prins în Franţa în 26 februarie 2016, fiind extrădat în România în 22 iulie 2016, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.

Gregorian Bivolaru, condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, a fost eliberat condiţionat, părăsind Penitenciarul Bistriţa în 13 septembrie 2017, după ce a executat un an şi două luni din pedeapsă. El a afirmat la ieşire că va vedea ce va face în continuare, dorind să scrie cărţi.

La scurt timp, tot în septembrie 2017, Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire prin Europol de către autorităţile finlandeze, pentru mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual, în Finlanda şi în Franţa, în perioada 2006 -2013.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea