General al Armatei Române: „Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În seara zilei de 13 ianuarie 1943, generalul Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, și-a părăsit camarazii, care luptau în încercuire, la Stalingrad, plecând cu un avion german la București pentru „a raporta situația“, așa cum menționează jurnalul de operații al  unității.

Stalingrad Bundesarchiv Bild

Istoricul militar Alesandru Duțu citează jurnalul de operații al unității care a luptat la Stalingrad în urmă cu 80 de ani. În seara zilei de 13 ianuarie 1943, generalul Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, și-a părăsit camarazii și subordonații, care luptau în încercuire, la Stalingrad, în condiții dramatice, îndreptându-se, cu un avion german, spre București pentru ,,a raporta situația”, așa cum menționează jurnalul de operații al marii unități.

Plecarea generalului s-a făcut în baza ordinului generalului Friedrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane, în care se preciza: ,,Generalul Tătăranu Nicolae părăsește astăzi vremelnic cetatea pe calea aerului pentru a expune învățămintele importante culese aici în vederea reorganizării trupelor române. Concepțiile și experiențele mele coincid cu acelea ale generalului Tătăranu. Trupelor române, care au luptat și luptă încă vitejește pentru apărarea cetății, merită să li se dea ajutor din afară. Este imperios necesar să li se aducă pe calea aerului hrană, muniție și echipament de iarnă”.

Mareșalul Ion Antonescu: „Trebuia să pleci cel din urmă“

Ajuns în Capitală, la 16 ianuarie 1943, a fost primit de mareșalul Ion Antonescu, în prezenta lui Mihai Antonescu și a generalilor Constantin Pantazi, ministrul de Război, și Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major, care, după ce i-a ascultat motivele, i s-a adresat astfel: ,,Rău ai făcut că ai plecat. În calitate de comandant al trupelor române din Stalingrad trebuia să pleci cel din urmă. Nu te-ai gândit ce vor spune ostașii români din Stalingrad când vor afla că dumneata, comandantul lor, i-ai părăsit în momentele cele mai grele. Gestul ostășesc al generalilor, în frunte cu generalul Lascăr, a fost pătat de plecarea dumitale. Nu trebuia să pleci. Chiar dacă primeai un ordin categoric trebuia să răspunzi că onoarea dumitale de ostaș te împiedică să pleci de lângă generalul Paulus. Dumneata știai bine că nu avem avioane de transport cu care să aprovizionăm trupele române din Stalingrad. Prin urmare, din ce cauză ai plecat cu o însărcinare de care erai convins ca n-o poți îndeplini? Ai făcut o faptă urâtă care dezonorează oștirea română. Acum nu mai ai decât o singură soluție: să te întorci și să rămâi acolo. Dacă nu vei putea ajunge înapoi la Stalingrad nu vei mai putea rămâne în oștire".

În fața mareșalului, generalul Nicolae Tătăranu nu a avut nicio obiecție, dar, în timp ce cobora scările, i-a spus lui Mihai Antonescu: ,,Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad”.

Vrând-nevrând, a trebuit să se îndrepte spre front la 19 ianuarie 1943. Pe drum, boala de care suferea i s-a agravat, obligându-l să aterizeze, inițial la Tiraspol, unde a rămas o zi, apoi la Rostov, unde a primit din partea lui Ion Antonescu ordinul de a se reîntoarce în zona de acțiune a diviziei, făcând ,,imposibilul pentru a ateriza, chiar cu parașuta, ca să nu rămână trupele noastre fără comandant”.

Generalul s-a înapoiat la Bucureşti, unde a fost spitalizat și pus la dispoziția Ministerului de Război, până la 1 octombrie 1943 când i s-a încredințat comanda parții sedentare a Corpului teritorial de la Sibiu.

Salvarea i-a venit din partea lui Hitler, cu prilejul întrevederii cu Ion Antonescu de la Salzburg din 12 aprilie 1943, care a încercat să-l convingă pe mareșalul român că generalul Nicolae Tătăranu părăsise frontul la ordinul său, transmis prin generalul Friedrich Paulus.

Infernul alb de la Stalingrad

Bătălia de la Stalingrad, scrie Historia, a lăsat în urmă una dintre cele mai însângerate pagini din istoria omenirii. A fost o bătălie care a schimbat destinele statelor care s-au implicate în luptele celui de al Doilea Război Mondial.

Pierderea unei întregi armate germane a lăsat un gol care nu va mai putea fi umplut de nici o măsură ulterioară a Wehrmachtului. URSS a reuşit să-şi pună în valoare superioritatea numerică şi să încercuiască 290.000 de soldaţi în urma încheierii Operaţiunii Uranus.

Stalingrad a fost un infern alb în care victorios a fost acela care a reuşit să-şi adaptaze în final strategia la circumstanţele din teren.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort