Femeie însărcinată, găsită de polițiști pe marginea drumului. Tânăra a fost aruncată din mașină după o ceartă cu soțul său

0
Publicat:

Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au intervenit prompt pentru a salva o femeie însărcinată, aflată pe marginea unei șosele, în imposibilitatea de a se deplasa.

Femeia însărcinată se afla singură pe marginea drumului FOTO Facebook/ Sindicatul Europol

Incidentul a avut loc, vineri, în apropiere de localitatea Armeniș, din județul Caraș Severin.

Femeia fusese „aruncată” din mașină

Conform relatărilor, o ceartă între soți a escaladat, culminând cu faptul că femeia a fost dată afară din autovehiculul condus de bărbat. Nemaiputând să se miște, femeia a fost găsită pe DN 70 de către un echipaj de la Poliția de Frontieră care se întorcea dintr-o misiune.

Polițiștii au acordat primul ajutor femeii, constatând că aceasta era însărcinată și că avea nevoie urgentă de asistență medicală. Cu promptitudine, au transportat-o la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru investigații și tratament.

Sindicatul Europol a salutat gestul polițiștilor pe pagina sa de Facebook, care au fost felicitați pentru empatia lor și spiritul civic de care au dat dovadă.

Mesajul Sindicatului Europol

„Empatia, curajul și spiritul civic sunt doar câteva dintre calitățile pe care trebuie să le aibă un polițist, iar de asta au dat dovadă ieri trei dintre colegii noștri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin în timp ce se întorceau dintr-o misiune de la Timișoara.

Aceștia au observat pe carosabilul DN 70, în dreptul localitătii Armeniș din județul Caraș Severin o femeie căzută, aflată în imposibilitatea de a se deplasa. Polițiștii nu au stat deloc pe gănduri, au oprit de îndată autospeciala de poliție și i-au acordat primul ajutor femeii.

Aceasta era conștientă și le-a precizat acestora că este însărcinată, iar după un conflict spontan cu soțul acesteia, posibil ca aceasta sa fi fost aruncată din autovehiculul pe care acesta îl conducea.

La scurt timp a sosit și un echipaj al Poliției din Armeniș care au condus femeia la o unitate spitalicească din localitate.Verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Politiei Baile Herculane. Îi felicităm pe colegii noștri pentru modul in care au acționat si pentru gestul de umanitate de care au dat dovadă”, este mesajul Europol, postat pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”