Dispoziţia de trimitere în judecată a lui Ion Iliescu în Dosarul Revoluţiei, menținută

0
Publicat:

Secţia Parchetelor Militare a transmis, joi, că menţine dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii a inculpaţilor pentru Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus în Dosarul „Revoluţiei”.

Fostul președimnte al României Ion Iliescu FOTO: Inquam Photos

„În cursul zilei de astăzi, 18 iulie 2024, Secţia Parchetelor Militare a comunicat, la solicitarea Completului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2 (cu termen de judecată la data de 20 septembrie 2024), că menţine dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii a inculpaţilor:

  1. Iliescu Ion, fost preşedinte al României,
  2. Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României,
  3. gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare”, a transmis, joi, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Totodată, a fost înaintată instanţei şi motivarea menţinerii dispoziţiei de trimitere în judecată, împreună cu precizările şi lămuririle necesare pentru remedierea neregularităţilor actului de sesizare a instanţei, reţinute de către Completul de cameră preliminară.

De-a lungul timpului, Dosarul Revoluției a fost plimbat între procurori și judecători, în prezent cauza fiind în stare incipientă în instanță. 

Potrivit procurorilor, Ion Iliescu,"în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi  şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN

"Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Aceleaşi fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent şi grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României", arătau procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort