Detalii din ancheta atentatului cu bombă de la Arad: peste 400 de persoane audiate şi niciun suspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021, după ce masina pe care o conducea a explodat. FOTO: Arhivă

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat informaţii din ancheta deschisă după atentatul cu bombă de la Arad, care a avut loc în mai 2021 şi în urma căruia omul de afaceri Ioan Crişan a murit. Au fost audiate peste 400 de persoane, iar procurorii au stabilit traseul victimei, dar şi tipul de exploziv folosit. Autorul rămâne în continuare necunoscut.

Procurorii anunţă că a fost stabilit traseul victimei, în special prin vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad. Totodată, au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă.

„Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei”, a transmis Parchetul de pe lângă ICCJ, care a mai precizat că, până la acest moment, nu au fost confirmate informaţiile, vehiculate şi în spaţiul public, privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată. „Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. (...) S-au stabilit şi au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei”, mai arată sursa citată. 

Până acum, au fost audiate peste 400 de persoane şi au fost efectuate percheziţii domiciliare şi percheziţii informatice pe un număr important de dispozitive, au transmis procurorii. De asemenea, au fost dispuse şi finalizate multiple constatări balistice, fizico-chimice, traseologice şi expertize genetice şi s-a stabilit tipul de exploziv folosit.

„S-a stabilit tipul de exploziv, de mare putere, din coroborarea rezultatelor a 3 constatări fizico-chimice. A fost stabilită poziţia materialului exploziv prin experiment judiciar şi constatări tehnico-ştiinţifice. S-au realizat determinări cantitative ale materialului exploziv care a cauzat decesul victimei”, susţin procurorii. 

Implicarea Interpol şi Europol

Poliţia Română a furnizat sprijin prin alocarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie pentru delegarea de activităţi, arată sursa citată. „Principala structură care efectuează acte de urmărire penală în cauză fiind Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR. Capacităţile tehnice ale structurilor IGPR au fost disponibile pentru efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală, astfel încât versiunile de anchetă verificate să nu întâmpine întârzieri. Menţionăm că efectivul a fost redimensionat constant, în funcţie de specificul actelor de urmărire penală efectuate, astfel încât versiunile de anchetă să fie verificate cu celeritate”, a explicat Parchetul. 

Procurorii informează că „au fost solicitate date de interes pentru soluţionarea cauzei de la toate statele afiliate reţelei Interpol, fiind iniţiate şi derulate proceduri punctuale de cooperare judiciară şi poliţienească, în relaţie cu autorităţi ale mai multor state. Totodată, a fost solicitată şi s-a beneficiat de asistenţa Europol”. Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (in rem), iar până în acest moment nu s-a dispus continuarea urmării penale faţă de o persoană.

Omul de afaceri arădean Ioan Crişan a murit, în data de 29 mai 2021, după ce maşina în care se afla a explodat, la scurt timp după ce a plecat de pe loc. Anchetatorii au stabilit că în autoturism a fost plasată o bombă, fiind deschis dosar penal de omor cu premeditare.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile