Cum ar fi împiedicat un avocat judecătorii să decidă dacă arestează preventiv un inculpat

0
Publicat:

Un avocat din cadrul Baroului București a fost trimis în judecată, fiind cercetat în stare de libertate, pentru săvărșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri. Inculpatul a încercat să sustragă referatul cu propunerea de arestare preventivă a unui client.

FOTO: Arhivă

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, avocatul din cadrul Baroului București a fost trimis în judecată pentru săvărșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri.

„La data de 26.05.2023, participând în calitate de avocat ales la ședința de judecată a unui dosar în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, inculpatul a împiedicat în mod repetat, prin introducerea în servieta personală, ca un volum al dosarului de urmărire penală conținând referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, emis de DIICOT, act necesar soluționării cauzei, să ajungă la destinatari - judecătorii care urmau să pronunțe asupra propunerii, atât pe fond cât și în calea de atac a contestației, respectiv la DIICOT, ulterior soluționării propunerii”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Sursa citată precizează că dosarul a fost înainte spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă