CTP: „Putin este o maşinărie programată să ucidă. S-a angajat pe un drum fără întoarcere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că decizia liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, de a invada Ucraina reprezintă „un drum fără întoarcere”, unde soluţiile la nivel politic nu mai sunt posibile.

„Mi s-a părut lucrul cel mai teribil din tot ce am văzut astăzi mutra lui Vladimir Putin. Am pus imaginea în mod repetat atunci când a rostit discursul de azi dimineaţă. Acest... nu spun om, pentru că nu este om, este o maşinărie programată să ucidă de către KGB, de unde provine, e în clipa de faţă afectată de o boală psihică, care se numeşte sindromul sfârşitului lumii. Vladimir Putin se află acum, din punct de vedere al existenţei sale, la sfârşitul virilităţii şi aproape traversat de pulsiunea morţii. 

Este un terorist care s-a năpustit asupra Europei cu o mitralieră grea în braţe, trăgând în tot ce mişcă. Nu numai ţinte militare. Şi care poartă pe sub haine o vestă burduşită cu explozibili nucleari. Hitler se afla în aceeaşi situaţie psihică. Adică pier eu, dar să piară cu mine întreaga lume”, a declarat Cristian Tudor Popescu, joi seara, într-o intervenţie la Digi24. 

Potrivit gazetarului, Vladimir Putin, afirmând că este gata de orice, înainte de invazia în Ucraina, a arătat că este gata chiar de o confruntare nucleară. „Adică inclusiv poporul rus să fie afectat. Înainte de a teroriza Europa, Putin terorizează Rusia. Şi-a impus un sistem de reprimare a oricărei mişcări civile”, susţine gazetarul. 

Cristian Tudor Popescu este de părere că acţiunile de astăzi ale liderului rus sunt fără cale de întoarcere, iar Rusia nu se va retrage niciodată din Ucraina. 

„Ceea ce mă îngrozeşte este că Putin s-a angajat pe drumul fără întoarcere. Nu mai este posibilă nicio soluţie politică. Rusia nu se va mai retrage din Ucraina niciodată. Această stare de război mai mult decât rece, război la limita cu NATO, nu mai poate să înceteze din acest moment. Este posibil, având în vedere starea psihică a lui Vladimir Putin şi atacarea unor ţări NATO. Avem deja o nava turcească care a fost lovită cu o bombă rusească de război”, a mai adăugat gazetarul. 

Vezi şi: LIVE TEXT | Rusia a invadat Ucraina. Armata rusă anunţă că a scos din serviciu baze aeriene. Forţe ruse pătrund în Kiev

Mărturiile ucrainenilor, după atacul Rusiei: „Oamenii au început să părăsească Kievul. Au cumpărat produse, au retras banii de la bancomate”

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani