Control judiciar de 60 de zile pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale, Sebastian Popescu, acuzat că ar fi propus unui minor să întrețină relații sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Popescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2025, s-a ales cu control judiciar pentru infracțiunea de coruperea sexuală a minorilor.

Sebastian Popescu se află sub control judiciar pentru 60 de zile FOTO: Facebook

Polițiștii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale, Sebastian Popescu.

Față de acesta a fost dispusă și măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, după ce a pus la dispoziția unui minor o imagine cu un caracter pornografic.

”Cercetările au fost preluate de Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, anunță polițiștii.

Popescu este acuzat că a încercat să racoleze, pe reţelele de socializare, un adolescent în vârstă de 15 ani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu el. În acest scop, el i-a trimis minorului mai multe mesaje, dar şi o fotografie cu conţinut obscen. Bărbatul ştia clar că băiatul este minor, deoarece chiar îl întrebase câţi ani are.

Adolescentul l-a contactat, însă, pe activistul Alexandru Constandachi, supranumit „Justițiarul de Berceni”, căruia i-a expus situaţia sa, iar acesta l-a abordat, la rândul său, pe Sebastian Popescu, sub pretextul că vrea să-i ia un interviu, şi l-a pus în faţa

„Un băiat de 15 ani din Ialomița m-a contactat cu privire la faptul că Sebastian Popescu a început să îi dea mesaje pe Instagram, mesaje unde îi făcea propuneri sexuale. Unde i-a trimis materiale pornografice și unde îi cerea să se întâlnească cu acesta. Așa, că am verificat, într-adevăr era contul lui. Era activ din 2019”, a explicat Alexandru Constandachi.

La audierile de luni, 25 august, Sebastian Popescu a recunoscut faptul că a comunicat cu minorul de 15 ani şi a dat de înţeles că regretă fapta sa.

Cine este Sebastian Popescu

Sebastian Popescu Sebastian, medic veterinar de profesie, și-a construit o carieră atipică, oscilând între jurnalism și politică. Fondator al unor site-uri de știri și al Partidului Noua Românie, Popescu a candidat în mai multe rânduri la alegerile prezidențiale, dar parcursul său electoral a fost marcat de rezultate modeste și controverse.

Originar din județul Vâlcea, Sebastian Popescu a absolvit Liceul Agricol din Bălcești, unde s-a pregătit pentru profesia de medic veterinar. Ulterior, și-a continuat studiile la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, finalizând în 2006 cursurile Facultății de Medicină Veterinară.

După terminarea facultății, Popescu a profesat în domeniul pentru care se pregătise doar cinci ani. Ulterior, a decis să își schimbe radical direcția profesională și a intrat în jurnalism. A fondat mai multe site-uri de știri, unde a ocupat și funcția de director editorial, consolidându-și astfel vizibilitatea publică.

Parcursul său în viața politică a început prin fondarea Partidului Noua Românie, sub sigla căruia a și candidat la alegerile prezidențiale. Popescu a intrat pentru prima dată în cursa pentru Cotroceni în anul 2019. Rezultatul obținut atunci a fost modest, însă acest lucru nu l-a împiedicat să revină și la scrutinurile următoare.

El s-a înscris și în alegerile prezidențiale din 2024, care au fost ulterior anulate, și a obținut un rezultat sub 3%, procent insuficient pentru a-i fi restituite fondurile investite în campania electorală.

În plus, Popescu a fost și al doilea candidat care, în 2024, a depus la Curtea Constituțională o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Judecătorii CCR au respins însă solicitarea sa, considerând-o nefondată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort