Cine este de vină pentru dezastrul de la banchetul din Ilfov, acolo unde elevi de 13-14 ani au consumat alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul cu iz de alcool în care sunt implicate două eleve de clasa a opta din Ilfov, ajunse de la banchet la spital aproape de comă alcoolică, este departe de a se fi terminat. În timp ce școala a demarat o anchetă internă, vina celor întâmplate este pasată ca o minge de ping-pong între părinți și profesori. Psihologul Mihai Copăceanu explică cine ar fi trebui tras la răspundere și ce ar trebui făcut de acum încolo pentru ca aceste incidente să nu mai aibă vreodată loc. 

Banchet la clasa a opta stropit cu alcool. Sursa foto: arhivă

Finalul de an școlar, a precizat psihologul Mihai Copăceanu într-un mesaj postat pe Facebook, finalul clasei a VIII-a și al liceului, final încununat cu celebrul banchet la care participă elevii, părinții și profesorii este un eveniment „cu profund impact emoțional, cultural și social, când tinerilor nu doar că le trece prin minte să guste ceva alcool, dar ei își propun din timp și, în consecință, își fac planuri pentru o distracție cu beție”. Pe principiul „dacă nu acum, atunci când?”, aceștia premediteaza distracția, căci nu există o formă mai atractivă de socializare decât aceea în care se consumă alcool și tutun.

Aici, spune specialistul, deseori responsabilitatea sau iresponsabilitatea este pasată dintr-o parte în alta. Părinții își lasă copiii în grija profesorilor, iar profesorii, invitați la petrecere, nu pot face și pe gardienii. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre zeci de copii pe care, oricât ai vrea, nu ai cum să-i urmărești.  „Nu pot face pe paznicii sau pe polițiștii și nu pot să devină detectivi și să urmărescă întreaga seara zeci de copii în interiorul restaurantului și mai ales împrejurul restaurantului să vadă cu cine se întâlnesc, cu cine fac poze și ce consumă”, explică specialistul.

Însă, atrage acesta atenția, profesorul trebuie să aibă un comportament integru și în afara școlii. Să fie un exemplu pentru copii oriunde s-ar afla: la catedră sau dincolo de ea. „Din punctul meu de vedere, mi s-ar părea un exemplu de bune practici ca nici profesorii școlii la banchetul de clasa a VIII-a să nu consume alcool în fața elevilor. Aud în fiecare an povești cu unii profesori care au băut peste limite la banchetul elevilor și s-au transformat în ceea ce părea imoral. Unii chiar au trecut la afirmații, gesturi și conduite profund nepermise! Moralitatea și integritatea profesorului se dovedește și în timpul liber, și după ore. Profesorii sunt modele și după absolvire și, repet, nu este permis consumul de alcool al profesorilor de față cu copiii-absolvenți și nici chiar de tutun. ”Acum ai absolvit, poți să-ți aprinzi o țigară, ia de la mine”. E o falsă impresie că ne apropiem mai mult de tineri prin această conduită ”prietenească”. Dimpotrivă, vă îndepărtați”, a transmis psihologul Mihai Copăceanu.

Care sunt soluțiile? 

Nu ar trebui să mai fim niciodată martorii unor astfel de evenimente însă pentru asta trebuie să existe o comunicare adevărată și implicată între părinți, dascăli și copii. „În primul rând, să stabilim clar cine este responsabil de supravegherea copiilor la banchet și după banchet. Că se întâmplă să fim cuminți pana la 9 seara, iar pe urmă ”la continuare” să se întâmple dezastre, într-un club, la cineva acasă sau chiar pe strada/în parc”. 

Psihologul este de părere însă că mai este mult de muncă până să ajungem în acest punct. Motivul? Mulți părinți își încurajează ei înșiși copiii să bea alcool. „Ce mă întristează cel mai mult este permisivitatea unor părinți cu privire la ”un pahar de băutură, o gură, înainte de examen”. Profund greșit”, atenționează specialistul. Acesta mai punctează un aspect: dacă se decide că profesorii sunt cei responsabili de buna desfășurare a evenimentului atunci ar trebui să-și exercite din plin această responsabilitate. „De cele mai multe ori, cineva vine la noi la banchet, de obicei, cineva mai mare și ne aduce ceva de băut. În esență, fiind la banchet, elevii au această obligație de a se desfășura în incinta/apropierea restaurantului și fără să absenteze prea mult timp de la petrecere”. Profesorii ar trebui să sesizeze astfel de încălcări ale regulamentului. 

Și, nu în ultimul rând, copiii ar trebui să fie conștienți, responsabili și să anunțe orice derapaje ale colegilor. „Avem nevoie de mai multă educație a responsabilității colegilor. Niciun elev nu-și va achiziționa singur alcool și nu va consuma în izolare alcool.Întotdeauna sunt martori. Iar martorii tac, devin complici și nu spun nimic, din păcate nici atunci când situația devine gravă și iată este necesară intervenția medicilor”, a mai precizat psihologul Mihai Copăceanu.

Potrivit unui studiu Health Behaviour in School-aged Children, România se află pe locul 4 în Europa la consum de alcool la vârsta de 11 ani. De asemenea, suntem,  pe locul 3 la copii de 13 ani care s-au îmbătat măcar o dată. 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said