Elevi de clasa a opta ai unui liceu din Otopeni, ajunși la spital după banchet. Copiii au combinat alcool și substanțe interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii din Ilfov au descins o anchetă, după ce mai mulți elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după bachetul organizat la finele clasei a VIII-a.

foto branulă în mâna unui copil
Foto: Shutterstock

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, polițiștii s-au sesizat în urma unor informații apărute pe grupurile de părinți, conform cărora două eleve ar fi ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi consumat prea mult alcool, potrivit news.ro.

În plus, pe lângă faptul că ar fi consumat prea mult alcool, părinții susțin în conversațiile lor avute pe grupurile de părinți că adolescenții ar fi combinat alcoolul cu substanțe interzise.

„Ca urmare a unor informaţii apărute pe grupurile de părinţi ale elevilor de la un liceu din Otopeni, cu privire la faptul că, de la un banchet desfăşurat în noaptea de 31 mai/1 iunie s-a ajuns la spital, în urma consumului de alcool şi alte substanţe, poliţiştii oraşului Otopeni s-au autosesizat şi efectuează verificări, pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat poliţiştii din Ilfov.

În plus, luni după-amiază, reprezentanții localului unde a avut loc petrecerea au transmis că s-au obligat contractual ca pe durata evenimentului să furnizeze adolescenților strict băuturi non-alcoolice, „obligație pe care am respectat-o integral”, spun aceștia. Organizatorii mai susțin și că pe toată perioada de desfășurare a evenimentului au întocmit un contract cu o firmă de pază, care să asigure siguranța copiilor pe toată petrecerii.

S-a ajuns la această situație tragică deoarece adolescenții ar fi consumat alcool dinainte să ajungă la localul unde a avut loc petrecerea de final de gimnaziu, dar și în timpul evenimentului. 

Aceștia ar fi reușit să consume alcool și în timpul evenimentului deoarece ar fi introdus alcool în sticle obișnuite de apă sau suc, pe care le-au avut cu ei în momentul în care au ajuns la local.

Pe lângă  Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, și unitatea școlară de care aparțin elevii a început să facă verificări, și în cazul în cazul în care elevii vor fi găsiți vinovați, aceștia vor fi sancționați conform regulamentelor școlare.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite