Cinci proxeneți români, condamnați în Franța. Cum au traficat 50 de tinere din România prin metoda „loverboy”
0Cinci români au fost condamnați vineri în Marsilia, în sud-estul Franței, la pedepse cuprinse în trei și șapte ani închisoare, pentru organizarea unei rețele de prostituție formate din circa 50 de tinere românce în apartamente închiriate în Franța., între anii 2020 și 2022, relatează France Presse.
Deși au fost găsiți vinovați de proxenetism cu circumstanțe agravante, spălare de bani și asociere pentru comiterea de infracțiuni, fapte pentru care au și fost condamnați, tribunalul a renunțat la capul de acuzare privind infracțiunea de trafic cu fiinţe umane, pentru care fuseseră urmăriți penal iniţial, scrie Agerpres, citând agenția franceză.
Trei dintre proxeneți, între care un tată şi fiul său, au fost încătuşaţi în sala tribunalului în vederea încarcerării, ceilalţi doi aflându-se deja în custodia poliţiei.
Doi dintre cei care au primit sentinţele cele mai grele - şase şi, respectiv, şapte ani închisoare - aparțineau unui „trio conducător" care se instalase în 2019 la Barcelona (nord-estul Spaniei), de unde organizau şi gestionau prostituția unor tinere aduse din regiunea Prahova (România) şi recrutate prin rețelele sociale. Cel de-al treilea membru de la vârful rețelei nu a fost reținut deocamdată.
Ce sentință a primit „partea franceză a reţelei"
Al șaselea inculpat - originar din Marsilia, calificat de acuzare drept „partea franceză a reţelei"- a fost condamnat la patru ani închisoare, dintre care trei cu suspendare şi o amendă de 10.000 de euro, pentru ajutorul dat proxeneților români prin închirieri de apartamente în mai multe oraşe franceze şi cumpărarea biletelor de tren pentru deplasările prostituatelor. Partea de închisoare cu executare a pedepsei va fi efectuată în regim de arest la domiciliu cu monitorizare electronică.
Victimele, racolate cu metoda „loverboy”
Ancheta efectuată de autorităţile judiciare franceze în comun cu cele române şi spaniole a scos la lumină tehnica „lover boy”, destinată să convingă tinerele femei să practice prostituţia.
Proxeneții le făceau să creadă într-o frumoasă poveste de dragoste, înainte de a invoca dificultăţi financiare cu scopul de a le determina să practice prostituţia.
„La Bucureşti, circulă zvonuri că fetele se prostituează şi-şi dau toţi banii bărbaților, crezând că îşi întemeiază o familie cu proxenetul lor", a explicat una dintre victime, o tânără manichiuristă de 22 de ani îndrăgostită de unul dintre inculpați.
La audierile desfășurate între 13 şi 21 octombrie la tribunalul corecțional din Marsilia, inculpații au contestat toți orice act de proxenetism.
Acuzarea a demonstrat că modul lor de viață - mașini luxoase, hoteluri mari, îmbrăcăminte scumpă şi petreceri - era în totală discordanță cu lipsa unei activități profesionale permanente.
Amintim că, la începutul acestei luni, Poliția Română a destructurat o grupare de proxeneți care ar fi beneficiat de sprijinul unui polițist. În urma zecilor de percheziții desfășurate, au fost reținute 22 de persoane, iar anchetatorii au pus sechestru pe 30 de imobile și 69 de vehicule.