Centrala de la Iernut ar urma să fie pusă în funcțiune până la finalul anului. Bolojan: Lucrările intră într-un ritm accelerat de săptămâna viitoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă, 9 mai, la Târgu Mureș, că punerea în funcțiune a centralei de la Iernut rămâne unul dintre obiectivele majore ale Guvernului pentru acest an, precizând că lucrările vor intra într-un ritm accelerat începând de săptămâna viitoare.

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost sâmbătă la Târgu Mureș. FOTO: Facebook

Șeful Executivului a declarat că, după ani de întârzieri și blocaje, proiectul a intrat într-o nouă etapă, lucrările fiind contractate direct de Romgaz, după închiderea diferendelor cu constructorii spanioli.

„Voi trece pe la şantierul termocentralei de la Iernut, unde, după eşecurile pe care le-am avut, de finalizare a acestor lucrări, din păcate din 2016 până astăzi, suntem în situaţia în care conducerea Romgaz, căreia îi mulţumesc pentru eforturile pe care le-au făcut anul trecut şi anul acesta, să închidă practic diferendele pe care le aveau cu constructorii spanioli, am ajuns în situaţia în care această lucrare este contractată direct de Romgaz”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Premierul interimar a precizat că șantierul va intra într-o fază intensă de execuție, iar termenul asumat pentru finalizarea proiectului este sfârșitul anului 2026.

„Lucrările practic vor începe în creştere începând de săptămâna viitoare şi până la sfârşitul acestui an avem ca obiectiv punerea în funcţiune a acestei centrale importante pentru România”, a spus acesta.

Potrivit lui Bolojan, centrala de la Iernut va avea o capacitate de 430 de megawați și va juca un rol esențial în consolidarea sistemului energetic național.

Premierul a subliniat că, odată cu finalizarea centralei de la Iernut și a celei de la Mintia, România va beneficia, începând de anul viitor, de o producție de energie suficient de puternică pentru echilibrarea rețelei naționale.

Vizita premierului interimar la Târgu Mureș a inclus și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, cunoscut drept Institutul Inimii, unde urmează să fie construită o nouă clădire destinată tratării pacienților cu afecțiuni cardiovasculare grave.

Proiectul va fi realizat cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează extinderea capacității de tratament pentru cazurile complexe din domeniul cardiologiei și transplantului.

Proiectul centralei de la Iernut a intrat, la finalul anului 2025, într-o nouă fază de implementare, după ce Romgaz a decis să preia direct finalizarea lucrărilor, pe fondul blocajelor și disputelor contractuale cu constructorul spaniol Duro Felguera. Potrivit informațiilor publicate de Economedia, investiția demarată în 2016 și programată inițial pentru a fi finalizată în 2019 ajunsese la un stadiu de execuție de aproximativ 98%, însă etapele esențiale pentru punerea în funcțiune — integrarea sistemelor de automatizare, testele tehnologice și probele de performanță — au întârziat în mod repetat.