Cel mai nou și modern Parc de Aventură din România va fi inaugurat pe 4 mai. Complexul are peste opt hectare

0
0
Publicat:

Primul Parc de Aventură din Galați va fi inaugurat joi, 4 mai, la Pădurea Gârboavele. Complexul de agrement are peste opt hectare, 15 trasee, tiroliene spectaculoase, scări şi poduri interconectate între copaci.

Parc de Aventură într-o pădure din Galați FOTO: CJ Galați

Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele este situat în apropierea orașului Galați. Inaugurarea a fost programată joi, iar în prima zi intrarea pentru public va fi liberă, în limita capacității parcului, începând cu ora 14.00.

Autoritățile au anunțat că la evenimentul de inaugurare au fost invitați copii aflați în evidența Direcției de Protecția Copilului, precum și un grup de ucraineni.

Parcul de Aventură va avea 15 trasee spectaculoase FOTO: CJ Galați

Parcul de Aventură va fi deschis de miercuri și până duminică (luni și marti va fi închis), între orele 10-20, ultima intrare fiind la ora 17:00.

Tarifele sunt următoarele:

- miercuri și joi - 25 lei pentru copii și 35 de lei pentru adulti, pentru o perioadă de 3 ore

- vineri, sâmbătă și duminică – 30 de lei pentru copii și 40 de lei pentru adulți, pentru o perioadă de 3 ore

- pentru fiecare oră suplimentară se va plăti 15 lei (miercuri și joi) sau 20 de lei (vineri-duminică)

Parcul de Aventură se află în spatele Muzeului Satului. În interior, au fost amenajate 15 trasee de diferite grade de dificultate și două tiroliene. Turiștii vor putea încerca trasee precum „scara amiralului”, „fusurile suspendate” sau „podul tibetan”. De asemenea, complexul va fi dotat cu o pistă de bob pentru toate anotimpurile.

Un al doilea parc de aventură este construit de Primăria Galaţi pe locul unei foste Uzine de Apă din oraș. Locul de agrement va avea pumptrack pentru sporturi cu role, labirint din gard viu, traseu downhill pentru biciclişti, tobogan şi amfiteatru, totul în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ patru milioane de euro.

Parc de Aventură lângă Plaja Dunărea Galați 

Un parc de aventură construieşte și Primăria Galaţi pe locul unei foste Uzine de Apă. Locul de agrement va avea pumptrack pentru sporturi cu role, labirint din gard viu, traseu downhill pentru biciclişti, tobogan şi amfiteatru, totul în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ patru milioane de euro.

Fosta Uzină de Apă, construită în timpul regelui Carol I, se află pe strada Saturn nr. 42 din Galați şi a fost închisă în 2011, după 139 de ani de activitate. Potrivit istoricilor, a fost cea mai veche Uzină de Apă din ţară, care a furnizat apă potabilă în sistem centralizat.

Uzina se afla în apropiere de malul Dunării şi se întindea pe o suprafaţă de patru hectare. Istoricii spun că, la data construirii uzinei, apa de Dunăre devenea potabilă după ce trecea prin filtre din păr de cămilă.

Mai multe pentru tine:
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie