Video Ce pensie va încasa minerul cu 40 de ani de muncă și venitul redus cu 6.000 de lei. Explicațiile Ministerului Muncii

0
Publicat:

Un fost minier din județul Alba, care a lucrat ca inginer și a avut o carieră de patru decenii în minerit, a primit o veste șocantă. Recent, după recalcularea pensiei, venitul i s-a diminuat cu peste 5.800 de lei. Ministerul Muncii a explicat cîți bani va primi omul în mână.

Decizia de recalculare a pensiilor Foto Arhiva Adevărul

Bărbatul care și-a dedicat 22 de ani din viață lucrului în subteran, restul de timp lucrând la o uzină de preparare a menționat și că situația sa nu reprezintă un caz izolat: toți colegii săi de la Cupru Min fiind în aceeași situație, cu pensii diminuate cu cel puțin 1.000 de lei, după cum reiese din decizia de recalculare pe care a primit-o fiecare.

Ca răspuns la îngrijorările pensionarilor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a oferit clarificări importante pornind de la acest scandal.

„Pensia va rămâne la valoarea mai mare”

Nemulțumit de modul în care a fost gestionată recalcularea pensiilor, atât pentru el, cât și pentru ceilalți ortaci, fostul inginer a cerut o modificare urgentă a legislației pentru a proteja drepturile pensionarilor din grupele speciale. „Ne-au promis că pensiile vor rămâne nemodificate, dar realitatea este complet diferită. Reducerile sunt semnificative și ne afectează grav”, a declarat el, exprimându-și frustrarea față de lipsa de soluții concrete.

Bărbatul de 66 de ani și-a exprimat îngrijorarea că nici măcar eventualele indexări viitoare nu vor putea compensa pierderile actuale. „E greu de crezut că voi beneficia vreodată de o majorare semnificativă, având în vedere cât de mult mi-a scăzut pensia”, a concluzionat minerul pensionar.

Cu toate acestea, Ministerul Muncii a clarificat situația, subliniind: „Pensia actuală este de 15.015 lei. În decizia de recalculare apare suma de 9.150 lei. Totuși, pensia va rămâne la valoarea mai mare - 15.015 lei”.

Conform legislației în vigoare, pensia nu va scădea, indiferent de suma indicată în decizia de recalculare, deoarece o astfel de diminuare ar fi neconstituțională. Drepturile pensionarilor sunt protejate, iar aceștia vor continua să primească aceeași bani ca până acum, dar în niciun caz mai puțini, susțin autoritățile.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”