Caz grav de violență domestică în Capitală. O mamă și copilul de un an, ținuți cu forța în locuință, au fost eliberați de polițiști. Femeia amenința că se aruncă de la etaj

0
Publicat:

O femeie și copilul ei de un an au fost salvați vineri, după o intervenție în forță a polițiștilor și a trupelor speciale, într-un apartament din București, unde tânăra era ținută împotriva voinței sale și amenințată cu un cuțit de fostul concubin. Bărbatul a fost imobilizat, iar mama și copilul sunt în afara oricărui pericol, a transmis Poliția Capitalei.

Bărbatul a fost imobilizat de polițiștii SAS FOTO: Captură video

Potrivit unui comunicat al DGPMB, la data de 24 ianuarie, Poliția Capitalei a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că prietena sa este „ținută cu forța în locuință și amenințată cu un cuțit de către fostul concubin”. Polițiștii ajunși la fața locului au discutat cu femeia prin ușă, iar aceasta le-a spus că „este în siguranță și nu dorește intervenția Poliției”.

Din verificări, oamenii legii au stabilit că pe numele bărbatului exista emis „un ordin de protecție, fără monitorizare electronică”. La adresă au fost chemați negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS).

În apartament se afla și copilul femeii, în vârstă de un an. Conform DGPMB, femeia „comunica la intervale scurte cu negociatorii din cadrul SAS, amenințând că se aruncă de la etaj dacă intervine Poliția”.

Intervenția SAS

În cele din urmă, „în urma activităților derulate, polițiștii SAS au pătruns în imobil și l-au imobilizat pe bărbat”. Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat că „femeia și copilul acesteia sunt în afara oricărui pericol”, iar cercetările sunt derulate de polițiștii Secției 25.

Potrivit surselor Adevărul, apelul la 112 a fost făcut de o prietenă a victimei, care a anunțat că tânăra a fost agresată fizic și introdusă fără voia ei într-un apartament din zona Prelungirea Ghencea de către fostul concubin, un bărbat în vârstă de 21 de ani, cu care are un copil. Sursele citate arată că acesta ar fi venit neanunțat, iar „în urma unor discuții contradictorii a luat-o pe victimă de lângă amica sa, cu care se afla în acel moment, a introdus-o în apartament și a încuiat ușa”.

Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să ia legătura cu tânăra și să poarte un dialog, însă aceasta era „reticentă, fără a da detalii despre ce se întâmplă în interior sau dacă s-ar afla în pericol”, spun sursele, precizând că femeia le-ar fi spus oamenilor legii că „își va face singură rău dacă polițiștii vor încerca să intre în apartament”.

În aceste condiții, a fost solicitat sprijin de la SAS, negociatori și ISU. Cum discuțiile purtate de negociator nu au dat rezultate și exista „suspiciunea pericolului la care era expusă”, precum și informația că agresorul o amenința cu un cuțit, s-a decis pătrunderea în locuință „prin forțarea ușii de acces”.

Bărbatul a fost imobilizat, iar victima a fost găsită „în siguranță, însă speriată”. Atât agresorul, cât și femeia se află în custodia polițiștilor, iar tânăra primește îngrijiri medicale, mai arată sursele Adevărul. Copilul celor doi, în vârstă de un an, a fost găsit și el în siguranță în apartament.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute