Carmen Dan, martor în dosarul fișelor medicale pentru permise de conducere, audiată de Poliție

0
Publicat:

Carmen Dan, fost ministru de Interne, este chemată să dea declarații miercuri, la Poliție, în dosarul penal care anchetează eliberarea ilegală a  fișelor medicale pentru permisul de conducere. 

Carmen Dan, audiată în dosarul fișelor medicale eliberate ilegal - Foto News.ro

Miercuri, Carmen Dan, fost ministru al Afacerilor Interne, va fi audiată la IPJ Ilfov în dosarul penal legat de acordarea ilegală a  certificatelor medicale pentru obținerea permisului de conducere de către o clinică medicală privată, relatează Digi24. Fostul ministru are calitatea de martor în acest dosar.  

Între 2019 și 2024, clinica medicală a eliberat zeci de mii de fișe medicale pentru a fi folosite la obținerea sau preschimbarea permiselor de conducere. Documentele erau acordate fără ca beneficiarii să se prezinte în cabinetele medicilor pentru a fi consultați. Dacă se prezentau, fie nu ar fi fost consultaţi de către toţi medicii înscrişi pe fişele medicale, fie ar fi fost consultaţi de către persoane care nu ar fi avut pregătirea medicală necesară. 

Membrii grupării sunt acuzați că au falsificat semnăturile medicilor. Pe 22 februarie, cinci suspecți au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar alte trei persoane au fost plasate sub arest la domiciliu. 

Carmen Dan ar figura printre persoanele care au obținut fișa medicală acordată de angajați ai clinicii care nu aveau acest drept, potrivit sursei citate. Documentul a fost folosit de fosta ministră pentru reînnoirea permisului de conducere, anul trecut. 

În total, clinica ar fi eliberat 300.000 de fișe medicale false. Patru persoane sunt cercetate pentru că ar fi exercitat fără drept atribuții de medic. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”