Bode: Aderarea la Schengen este un obiectiv de ţară şi nu este loc de interese sau ambiţii personale

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv foarte important pentru România şi că nu există "nicio justificare raţională şi obiectivă pentru care această decizie să nu fie adoptată în cel mai scurt timp", relatează Agerpres.

Lucian Bode: Aderarea la Schengen este un obiectiv de ţară Foto: Arhivă

Lucian Bode a menţionat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a abordat acest subiect în cadrul întrevederii pe care am avut-o, luni, cu liderii coaliţiei de guvernare şi cu europarlamentarii români, cărora le-a prezentat stadiul procesului de aderare a României la Schengen, precum şi paşii ce trebuie făcuţi în perioada următoare.

"Ne dorim eliminarea oricăror fragmentări în interiorul spaţiului de liberă circulaţie şi ne aşteptăm la o abordare principială şi corectă din partea tuturor partenerilor noştri europeni. Ultimul pas pentru aderarea efectivă la spaţiul Schengen este adoptarea Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen, sens în care este necesară unanimitate de voturi în Consiliul Uniunii Europene", a scris ministrul Lucian Bode.

Acesta a subliniat că este foarte important ca în această perioadă "toate forţele politice responsabile să susţină pe deplin atingerea acestui obiectiv".

"Aderarea la Schengen este un obiectiv de ţară şi nu este loc de interese sau ambiţii personale. Coordonarea eforturilor noastre este la fel de importantă, mai ales că vom demara în scurt timp o campanie politică şi diplomatică fără precedent la nivel european, iar rolul europarlamentarilor români va fi substanţial în acest sens. Aderarea României la Schengen este justificată nu numai de acţiunile noastre din ultima perioadă, ci de toate eforturile pe care România a continuat să le facă în toţi aceşti ani de la momentul la care i-a fost confirmată îndeplinirea criteriilor de aderare la Schengen şi până în prezent", a punctat Lucian Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a fost invitat, luni, la ceremonia de inaugurare a pavilionului pentru Pregătire Integrată "Neagoe Basarab" din cadrul Centrului Multifuncţional de Pregătire Schengen din Buzău. 

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate