Boala gravă de care suferea Papa Francisc. Aproape 2,5 milioane de oameni își pierd viața anual din cauza acestei maladii

0
Publicat:

Papa Francisc a fost diagnosticat cu o boală gravă, una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. În fiecare an, aproape 2,5 milioane de oameni din lumea întreagă își pierd viața din cauza acestei maladii. Suveranul Pontif s-a stins din viață luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște. 

Papa Francisc a murit FOTO: Profimedia

Pe 19 februarie 2025, Vaticanul anunța că Papa Francisc a fost diagnosticat cu pneumonie dublă. O tomografie computerizată toracică „a arătat debutul pneumoniei bilaterale, care necesită terapie farmacologică suplimentară”. 

Pneumonia este o infecție gravă care afectează plămânii și poate deveni mortală, mai ales pentru copii, pentru persoanele în vârstă sau cele cu probleme de sănătate preexistente. Pneumonia poate duce la insuficiență respiratorie, sepsis sau chiar deces. 

Este considerată una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. În fiecare an, aproape 2,5 milioane de oameni pierd lupta cu această boală, dintre care peste 800.000 sunt copii.

„Pneumonia, alături de cancerul pulmonar, BPOC-ul și TBC-ul reprezintă patologiile pulmonare incluse în top 10 boli mortale la nivel mondial. Din păcate, în ciuda progreselor medicale, aceste afecțiuni continuă să facă milioane de victime și să aducă suferința. Factorii de mediu, campaniile limitate de vaccinare, abuzul și utilizarea incorectă de antibiotice, care determină rezistență la tratamentele obișnuite, bolile cronice și comorbiditățile, pandemiile, cum a fost cea de Covid-19, și chiar infecțiile virale sezoniere pot crește riscul de infecții pulmonare, pot duce la dezvoltarea de pneumoni”, susține prof. dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș Timișoara”, într-o postare pe pagina unității medicale.

Când se poate complica

Potrit sursei citate, la persoanele cu imunitate scăzută, pneumonia poate fi cauzată de o multitudine de agenți infecțioși, printre care bacterii (Streptococcus pneumoniae), virusuri, între care cele gripale ori virusul respirator sincițial, și fungi. Aceste microorganisme ajung în plămân prin inhalarea picăturilor din aer de la o persoană infectată sau prin transmiterea de la o infecție virală preexistentă, care slăbește organismul favorizând infecțiile bacteriene.

Pneumonia mai poate apărea ca urmare a unei răceli severe, a unei gripe sau a unei alte infecții respiratorii. Simptomele pneumoniei pot varia în funcție de cauza infecției, vârsta și starea de sănătate a pacientului.

Printre acestea se numără: tuse persistentă, adesea cu expectorație de mucus galben-verzui sau chiar sângeros, dureri toracice, care se accentuează în timpul respirației sau tusei, febră ridicată, care poate fi însoțita de frisoane și transpirație excesivă, dificultăți de respirație și senzație de lipsă de aer, oboseală severă și slăbiciune. În cazurile grave, lipsa de oxigen poate duce la cianoză.

„Deși vorbim de o boală care este atât prevenibilă, cât și tratabilă, numărul victimelor acestei afecțiuni continuă să fie ridicat. De ce? Pentru că foarte mulți bolnavi se prezintă cu întârziere la medic, iar această întârziere a consultului reduce șansele de succes ale tratamentului, simptomele se agravează rapid, și apar complicațiile. Apoi, tratamentul, care de multe ori constă în administrarea de antibiotice și antivirale, nu este urmat complet, este întrerupt prematur, dacă simptomele se ameliorează înainte de finalizarea curei, ceea ce duce la o rezistență bacteriană și, implicit, la limitarea posibilităților de intervenție medicamentoasă. În plus, nu puțini sunt pacienții care au nevoie de suport respirator, de ventilație mecanică, iar în acest caz, în multe unități medicale, posibilitățile sunt limitate”, a explicat dr. Cristian Oancea. 

A murit Papa Francisc

Papa Francisc a murit luni dimineaţă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat video.

„Dragi fraţi şi surori, cu profundă tristeţe trebuie să vă anunţ decesul Sfântului nostru Părinte Francisc. În această dimineaţă la 7:35, episcopul de Roma, Francisc, s-a întors în casa Domnului”, a anunţat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.

Vor fi nouă zile de doliu. Papa Francisc a condus Biserica Catolică vreme de 12 ani.

Papa Francisc a părăsit recent spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat pe 14 februarie după ce a avut dificultăți de respirație.

Ulterior s-a aflat că suferea de o infecție complexă a tractului respirator și de pneumonie dublă, care poate inflama și cicatrici ambii plămâni și îngreunează respirația.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut