Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie: Unele persoane vătămate aşteaptă ani până primesc compensaţii din cauza unor hotărâri judecătoreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele vătămate în accidente de circulatie aşteaptă luni sau ani până intră în posesia compensaţiilor,din cauza unor hotărâri judecătoreşti ce resping executarea unor decizii definitive ale instanţelor, motivarea acestor magistraţi fiind că persoanele prejudiciate îşi pot valorifica dreptul de despăgubire exclusiv după regulile Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA), a anunţat joi Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC).

 Aceste decizii au efecte nocive pentru victimelor accidentelor, în contextul în care procedura executării silite nu este recunoscută de legea de organizare şi funcţionare a FGA, potrivit AVAC.

”Cu alte cuvinte, persoanele vătămate din accidente de circulatie, după 4 - 5 ani de procese, mai aşteaptă încă luni sau ani până intră în posesia banilor ce reprezintă compensarea traumelor suferite întrucât sunt obligate să se supună unor noi reguli, altele decât cele procesuale şi în contradicţie cu acestea, şi implicit să ”stea la coadă” pentru desăvârşirea valorificării dreptului la viaţă”, a declarat preşedintele AVAC, Cătălin Codescu, în cadrul comunicatului.

Asociaţia consideră că organismul de garantare a contractelor de asigurare încheiate de asiguratori care au intrat în faliment (FGA) are obligaţia de a despăgubi persoanele prejudiciate, dacă sunt depuse documentele justificative privind prejudiciul şi dacă există bani în contul fondului. În plus, termenul de plată în cazul poliţelor RCA este de 10 zile de la finalizarea dosarului.

”Atunci când documentele ce atestă despăgubirea sunt hotărâri judecătoreşti definitive, orice activitate de analiză suplimentară a acestui organism în raport cu evenimentul ce a generat despăgubirea sunt inutile şi ilegale. Atragem atenţia că orice demers procesual prin care se încalcă dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil reprezintă o încălcare gravă a art. 6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)”, se arată în comunicat.

AVAC avertizează că statul român, într-un eventual proces la CEDO, ar fi declarat vinovat şi ar trebui să plătească despăgubirile stabilite de Curtea de la Strasbourg.

”Ne întrebăm dacă, în propunerile de modificare a legilor justiţiei, domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, are în vedere şi astfel de aspecte deosebit de importante cu impact major atât asupra calităţii actului de justiţie, cât şi financiar negativ în raport cu bugetul statului”, a spus Codescu, în cadrul comunicatului.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate