A zecea zi de proteste ale fermierilor și transportatorilor. ASF anunță plafonarea RCA la TIR-uri. Reacția lui Ciolacu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii și transportatorii au protestat pentru a zecea zi consecutiv, în timp ce premierul Marcel Ciolacu a transmis vineri un mesaj după ce ASF a aprobat noua formulă de calcul a primelor asigurărilor RCA pentru autovehicule de peste 16 tone.

Foto Inquam Photos

„Încă un angajament îndeplinit! Salut decizia de astăzi a Consiliului ASF prin care transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA. Noua formulă de calcul va face ca valoarea maximă a primei recomandate să nu depășească 9.000 de lei la clasa B0, adică foarte aproape de tariful de referință. Va fi un preț sustenabil, sub țările din jurul nostru, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flote mari. În plus, se va permite plata în rate a RCA, dar și posibilitatea suspendării poliței cât timp autovehiculul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive. Acest Guvern va continua să rezolve toate problemele legitime ale fermierilor și transportatorilor”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Noua formulă va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului ASF

Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat vineri noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, iar valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0.

„Aprobarea solicitării BAAR de avizare a Amendamentului nr. 1 la "Politicile şi procedurile BAAR pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat". ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Prin utilizarea de către BAAR a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0. Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF, pe perioada în care se află în vigoare prevederile HG nr.1326/2023, cu modificările şi completările ulterioare", precizează ASF.

A zecea zi de proteste 

Vineri a fost a zecea zi consecutivă a protestelor transportatorilor și fermierilor.

Traficul rutier a fost blocat câteva ore pe Autostrada București-Ploiești și s-a desfășurat cu dificultate în Vama Siret și în Vama Halmeu.

Tractoarele şi capetele tractor de TIR vor intra în București pentru protestul din Piaţa Constituţiei, duminică, 21 ianuarie, pe șoseaua Alexandriei, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Într-o intervenţie pentru B1Tv, el a precizat că din comisia care analizează cererile pentru protest fac parte şi reprezentanţi ai Poliţiei, Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei şi că, în urma discuţiilor, a fost semnat un protocol între organizator şi reprezentanţii autorităţilor, potrivit Agerpres.

„Protocolul spune că intrarea în Bucureşti se face pe Şoseaua Alexandriei între 6.00 - 7.00 dimineaţa. Ieşirea din Bucureşti se face tot pe Şoseaua Alexandriei, între 22.00 şi 23.00. (Protocolul, n.r.) obligă organizatorul să comunice instituţiilor de ordine numerele de identificarea ale maşinilor şi un număr de organizatori, cu care Poliţia şi Jandarmeria să fie în contact pe perioada manifestării”, a precizat edilul general.

Vineri seara transportatorii și fermierii protestează pe centura Capitalei, circuland încet, în coloana, blocând, practic tarficul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model