Universitatea de Medicină la care notele la admitere au coborât chiar și la 5,14. Rector: „Nu cred că este o problemă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Admiterea la Universitatea de Medicină din Iaşi a înregistrat un record negativ, cu note de intrare care au coborât chiar și la 5,14. Profesorii explică rezultatele slabe prin efectele pandemiei asupra pregătirii elevilor, dar susțin că viitorii medici și asistenți pot recupera pe parcurs.

La UMF Iaşi, la unele specializări s-a intrat cu note de până la 5,14. FOTO: UMF Iaşi

Admiterea la Medicină a înregistrat anul acesta cele mai mici medii din ultimii ani, cu note de intrare care au coborât chiar și până la 5,14 în unele centre universitare. În timp ce unii candidați au început pregătirea pentru examen încă din primii ani de liceu, rezultatele obținute nu au reflectat întotdeauna efortul depus.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, concurența a variat în funcție de specializare.

La Medicină, unde au fost doi candidați pe un loc, ultima medie de admitere la buget a fost 7,90. În schimb, la Asistență Medicală Generală, concurența a fost mai redusă, iar notele obținute de candidați s-au oprit la 5,14. Specializarea Medicină Dentară a atras cei mai mulți doritori, însă aici s-a intrat la taxă chiar și cu media 5,40, potrivit ProTv.

Deşi gândul că unii dintre viitori medici sau asistenţi medicali au fost admişi la Medicină cu medii extrem de mici nu este foarte încurajator, conducerea UMF Iași consideră că rezultatele slabe pot fi recuperate în timpul facultății.

 „Am constatat că media de admitere, prima medie și ultima medie, au fost oarecum mai jos. Majoritatea au terminat liceul în acest an și au prins perioada de pandemie, de liceu. Nu am altă explicație. Sunt și niște note de 5 și ceva. Să ne facem griji pentru această generație de asistente sau dentiști? Nu, nu. Ei au toate posibilitățile ca în timpul facultății să devină performanți și nu cred că este o problemă”, a declarat prof. univ. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

În București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, concurența a fost mai mare, cu trei candidați pe un loc, iar în Cluj, ultima medie de intrare la buget a fost cu 0,25 puncte sub nivelul de anul trecut.

Cei care au fost admiși pe locurile cu taxă vor plăti, în funcție de universitate și specializare, până la 19.000 de lei pe an pentru a-și urma studiile în domeniul medical.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie