Un elev român din doi este victima bullying-ului. Peste 80% dintre elevi, martori la amenințări în școală

0
Publicat:

O analiză recentă a Organizației Salvați Copiii, realizată la finalul anului trecut, arată că jumătate dintre elevii români devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (81%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%), se arată într-un comunicat al organizației.

Violența în școli a luat amploare Foto: Shutterstock

Proporția elevilor care spun că au fost victime ale hărțuirii a crescut de la 29% în 2016, până la 49% în 2022, potrivit datelor comparative ale anchetelor derulate de Salvați Copiii România.

Conform statisticilor oficiale, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate, în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații de bullying constatate, față de 7.715).

Salvați Copiii România, în parteneriat cu Ministerul Educației, a organizat Conferința regională „Dreptul la pauză fără bullying - cooperare și bune practici pentru comunități educaționale sigure”, în data de 23 martie, la Târgoviște, un seminar intensiv cu toți actorii relevați din domeniul educației și protecției copilului cu responsabilități în prevenirea și diminuarea fenomenului de bullying din regiunea Sud-Muntenia (Argeș, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Dâmbovița).

În 27 mai 2020, prin ordin de ministru, propunerile Salvați Copiii România privind prevenirea și reducerea fenomenului de bullying în școli au fost incluse în Normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenței psihologice bullying (Ordin nr. 4.343/2020). Astfel, în fiecare școală/liceu trebuie înființat un grup de acțiune antibullying, din care vor face parte directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor și reprezentanți ai părinților. Rolul acestui grup este de a preveni, de a identifica și soluționa situații de bullying între elevi, care pot avea loc prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.

„Fenomenul privește toate instituțiile statului care trebuie să vegheze la interesul superior al copilului. Școlile nu trebuie lăsate singure în fața unui fenomen care are rădăcini atât în interior, dar și în afara lor. Nu există soluție miraculoasă, doar prin colaborare, consecvență și asigurarea unui personal suficient și calificat vom putea observa progrese. Un pas important în acest sens îl constituie suplimentarea cu 50% a numărului de consilieri școlari”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației.

„Pentru a determina școlile și liceele să-și creeze aceste mecanisme, Ministerul Educației și inspectoratele școlare au o mare responsabilitate, iar Salvați Copiii își va oferi, fără îndoială, sprijinul metodologic, așa cum am procedat și în cazul celor peste 80 de școli. Bullying-ul rămâne un fenomen agravant și un mare semnal de alarmă pentru sănătatea psiho-socială a copiilor”, a spus, la rândul ei, Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG