Tinerii fug de cariera didactică: media de vârstă a profesorilor, tot mai mare
0Media de vârstă a profesorilor aflați în sistemul de educație e tot mai avansată: 69% au între 40 și 61 de ani. Dintr-un total de 195.000 de cadre didactice, aproape 7.000 au între 65 și 70 de ani. Tinerii bine pregătiți preferă să ocolească această meserie.
Doar 5% dintre cadrele didactice aflate în sistem au sub 25 de ani, iar 26% au între 25 și 40 de ani, anunţa în urmă cu aproape un an fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a calificat situația îmbătrânirii corpului profesoral drept îngrijorătoare, adăugând că este nevoie de schimbări pentru a putea spera la profesori buni.
Salarizarea la nivelul unui salariu mediu pe economie pentru profesorul debutant – prevăzută în proiectele de legi ale Educației – nu va rezolva problema, atrag atenția specialiștii din sistem.
Cine intră în sistem
Prof.dr. Marian Preda, rectorul Universității București, atrage atenția asupra unei probleme deja existente în sistem: „Din păcate, în sistemul de învățământ preuniversitar, tinerii care au intrat nu sunt neapărat de aceeași calitate ca profesorii din generațiile anterioare. Adică sunt și tineri buni, dar sunt și foarte mulți absolvenți de universități private și, în România, din păcate, nu avem cea mai bună calitate acolo. Și dacă copiii noștri sunt educați de absolvenți mai slab pregătiți, atunci nu este deloc bine“.
Se întâmplă asta din mai multe motive. Tinerii buni nu merg să predea în mediul rural, iar sistemul nu oferă destule stimulente, destule avantaje financiare pentru cei foarte buni, mai spune rectorul bucureștean. „Deci, aici avem o problemă gravă de calitate a celor care intră în sistem, și ea ar trebui rezolvată“, mai spune prof.dr. Marian Preda.
De multe ori, crizele la nivel local generate de lipsa profesorilor sunt rezolvate pe termen scurt prin acceptarea la catedră a profesorilor care împlinesc vârsta de pensionare. Pe de altă parte, nici nu poți permanentiza o astfel de modalitate de rezolvare a problemei pentru că vor trece acei 3-5 ani cât legea le permite să mai stea la catedră și problema va rămâne tot nerezolvată, explică acesta. „Cred că sistemul din învățământul superior cu prelungirea prezenței în departamente a celor excepționali care pot face cercetare la vârf și eventual cu sistemul de plată cu ora, care este permis tuturor pensionarilor dacă mai e nevoie de ei în unele facultăți, este o măsură foarte bună. Și poate fi aplicată și în învățământul preuniversitar“, apreciază specialistul.
Ceea ce ar trebui evitat neapărat – adaugă Preda – este permanentizarea prezenței la anumite cursuri în anumite instituții, fie ele universitare sau preuniversitare, a unor persoane care nu mai au aceeași mobilitate: „Atunci când nu ai soluții, e-n regulă! Sau atunci când e vorba de profesori excepționali. Dar să nu blocăm printr-o regulă generală intrarea în sistem a tinerilor de calitate, doar pentru că unii dintre tinerii care intră în sistem în prezent nu au o calitate suficientă. Deci, un echilibru între nevoia de a păstra o anumită continuitate, de a avea o anumită calitate în educație și în același timp între nevoia de reînnoire și de aducere în secolul XXI a predării și în general a sistemului de educație este extrem de important“.
Legătură clară între performanță și leafă
Atractivitatea meseriei de dascăl comportă multe aspecte. În primul rând, spune rectorul Universității Bucureşti, ar trebui selectați foarte bine cei care au calități pedagogice: „Pentru a avea o satisfacție din această meserie. Nu ar trebui să fie un refugiu pentru cei care nu reușesc în alte domenii. În continuare, este o angajare la stat și, de foarte multe ori, lucrurile nu sunt în regulă. Tinerii foarte buni simt de multe ori că nu au posibilitatea de a promova pentru că intervin tot felul de criterii politice de selectare a directorilor, a inspectorilor etc., și de asemenea nu sunt destule stimulente, destule recompense pentru cei foarte buni. Nivelul de salarizare și stimulentele ar trebui acordate în funcție de performanțe și recompense și ar trebui să avem o legătură clară. Ori, la noi, și cei slabi, și cei buni câștigă la fel. Și atunci, cei foarte buni nu sunt interesați să intre într-un sistem care nu e stimulativ“, mai spune prof.dr. Marian Preda.
Potrivit acestuia, putem lua modelul sistemelor de învățământ din țările nordice europene sau al unor școli private din România și să generalizăm: „Simplu vorbind, simplist chiar, trebuie o legătură mai puternică între calitatea predării, rezultate, performanțe ale profesorilor – măsurate nu doar prin olimpici, ci prin progresul pe care-l fac elevii la clasă – și recompense. Și, de asemenea, diverse alte stimulente pentru cei care lucrează în medii mai grele: în mediul rural, în comunități dezavantajate, cu elevi romi săraci, cu persoane care nu vorbesc limba română pentru că aparțin unor minorități sau au clase cu o diversitate mare, cu copii cu dizabilități. Pentru toți acești profesori e nevoie de un sistem de stimulente. Din păcate, în România, și când există embrioni de reforme sunt folosiți de toți ceilalți. Și asta nu e tocmai bine“, adaugă universitarul.
Problema semnalată de cadrul universitar este că la noi instituțiile sunt administrate tot pe sistemul public vechi, cu inerția metodelor birocratice nemotivante, cu un ușor amestec al politicului, prin inspectorate – prin care se fac angajările și numirile în funcții – mai ales în rural și în orașele mici. „Toate aceste lucruri îi descurajează pe cei care sunt de calitate, care vor un mediu plăcut de muncă. Și, de asemenea, selecția nu se face suficient de bine în funcție de competențele pedagogice, de înclinația către această profesie. Cei care n-au un loc de muncă în comunitățile acestea și care au ceva proptele sunt angajați să predea și ei ce-or ști“, conchide prof.dr. Marian Preda.
Se încarcă comentariile...
