Statutul elevului 2023: Când este anulată sancțiunea cu scăderea notei la purtare

0
Publicat:

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de ordin prin care se modifică Statutul elevului. Acesta prevede cum poate fi anulată sancțiunea cu scăderea notei la purtare, dar și cum poate fi exmatriculat un elev.

Abaterile grave pot atrage exmatricularea elevilor Foto: Shutterstock

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică pe 15 februarie proiectul de ordin prin care se modifică Statutul elevului. Acesta prevede ca, la fiecare 20 de absențe acumulate, calificativul la purtare să scadă. „Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 de absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu, sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient”, se arată în document.

Până acum, Statutul prevedea scăderea notei la purtare la 20 de absențe acumulate pentru toți elevii din preuniversitar, doar că aceia din clasele primare nu primesc note, ci calificative, și scăpau acestei sancțiuni. Sancțiunea cu scăderea notei la purtare poate fi anulată de consiliul profesoral dacă elevul are un comportament fără abateri timp de 8 săptămâni de școală.

Feedback acordat profesorului de la clasă

Totodată, proiectul prevede că Statutul se aplică atât elevilor din școlile de stat, cât și celor din școlile particulare și confesionale. Calitatea de elev se păstrează din momentul înscrierii în învățământul primar și până la terminarea școlii postliceale.

Potrivit noului proiect de act normativ, elevii au dreptul de a primi informații cu privire la planificarea materiei pe întregul an școlar. De asemenea, își pot evalua profesorii prin completarea unor fișe anonime sau prin intermediul unor chestionare anonime securizate, se mai spune în proiectul de modificare.

Elevii exmatriculați din școlile postliceale militare din vina lor se vor putea transfera în anul școlar următor într-o altă unitate de învățământ, cu respectarea prevederilor din Statutul elevilor, se mai spune în proiectul mai sus citat.

,,Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul postliceal, pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ”, potrivit aceleiași surse.

Exmatricularea definitivă, prin ordin de ministru

Dacă abaterile sunt deosebit de grave, consiliul profesoral poate decide exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ, sancțiune care poate fi aplicată elevilor din învățământul postliceal.

,,Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului Educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare. Sancţiunea se comunică elevului, în scris, de către Ministerul Educaţiei și se consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol”, se mai spune în document.

Documentul se va afla în dezbatere publică până pe 25 februarie.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile