Sindicatele din Educație anunță boicotarea începutului de an școlar: „Vom ieşi în stradă”

0
Publicat:

Sindicatele din Educaţie au anunţat că luni vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.

Sindicatele din Educație anunță boicotarea începutului de an școlar FOTO Sindicat FSE

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' şi Federaţia Naţională Sindicală 'Alma Mater', în semn de revoltă faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional ce provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 pichetarea sediului Guvernului României, urmată de un marş de protest până la Palatul Cotroceni”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat citat de Agerpres.

Ei susţin că acţiunile celor trei federaţii sindicale urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educaţiei.

„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim", se arată în comunicat.

Potrivit sindicaliştilor, măsurile de "eficientizare" aplicate în domeniul învăţământului prin Legea 141/2025 vor avea "un cost mult mai mare" pe termen mediu şi lung, afectând direct calitatea educaţiei, statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ, precum şi viitorul beneficiarilor primari.

„Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învăţământul şi cercetarea din România să fie în continuare subfinanţate şi desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanţi că cheltuielile pentru educaţie sunt o investiţie, nu un cost. (...) Vă rugăm să înţelegeţi importanţa luptei noastre şi să ne fiţi alături, întrucât este în joc şi viitorul vostru, al tinerelor generaţii care se formează şi se vor forma în sistemul educaţional. Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeaşi însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamaţi pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de şcoală", au transmis sindicaliştii.

Sindicatele susţin că "noua legislaţie, adoptată fără o consultare reală şi fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme".

„Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori - toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. (...) Mesajul nostru este unul clar: lupta federaţiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor. Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învăţământ sănătos, predictibil şi finanţat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi - profesor, director, inspector - să îşi poată desfăşura activitatea cu profesionalism şi demnitate. Suntem convinşi că măsura creşterii obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcţii şi se impune să luptăm împreună şi pentru abrogarea acestei măsuri anti-educaţie", au mai transmis organizaţiile sindicale.

Sindicatul salariaţilor din Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" a anunţat că este solidar cu profesorii, elevii, studenţii şi părinţii care protestează, începând cu luna iulie, împotriva Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precizând că pe 8 septembrie se alătură protestului organizat de sindicatele din educaţie, susţinându-le revendicările şi retragerea de "urgenţă a măsurilor de austeritate în educaţie".

Sindicatul afirmă într-un comunicat că începând cu luna septembrie intră în grevă japoneză, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu.

"Pentru o educaţie de calitate, pentru susţinerea unui nivel de finanţare care să nu fie sub media europeană, pentru accesul tuturor copiilor la sistemul educaţional, pentru recâştigarea demnităţii statutului profesional al cadrelor didactice, ne alăturăm protestelor actuale şi suntem solidari cu revendicările din mediul preuniversitar şi cu cele ale studenţilor şi studentelor din întreaga ţară", afirmă sindicaliştii.

Început de an fără festivități

Preşedintele Sindicatului "Şcoala Prahovei", Ionuţ Duţă, a declarat că profesorii, învăţătorii, educatoarele nu vor asista la festivităţile de deschidere a noului an, ci vor merge în clasă cu elevii.

„Pentru data de 8 septembrie, noi nu am făcut referendum pentru intrarea în grevă. Am făcut un referendum pentru boicotarea începerii anului şcolar. (...) Profesorii, învăţătorii, educatoarele se vor prezenta la şcoală, pentru că nu putem dezamăgi părinţii şi copilaşii (...), dar nu vom asista în curtea şcolii la deschiderea anului şcolar cu declaraţii sforăitoare ale politicienilor, ale primarului, poliţistului, preotului şi aşa mai departe, care spun cuvinte goale şi ţin copiii câte o oră - două să îi bată soarele în cap şi îi pun să şi aplaude", a afirmat Duţă.

În Maramureş, noul an şcolar va debuta în condiţii normale, însă festivităţile de deschidere a cursurilor vor fi boicotate, potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, şcoala va începe în mod normal, profesorii se vor prezenta la clase, vor semna condica, diriginţii îşi vor primi elevii, iar activităţile educative se vor desfăşura conform programului. Forma de protest vizează strict neparticiparea la discursurile politicienilor, ca reacţie la măsurile de austeritate 'care afectează grav educaţia'. Cadrele didactice vor purta ecusoane cu mesajul 'Protest', pentru a transmite public nemulţumirea şi solidaritatea lor.

„Sistemul educaţional traversează cea mai grea perioadă din cauza măsurilor luate prin Legea 141/2025. Aceste măsuri, adoptate fără studiu de impact, fără consultare şi cu acordul unanim al partidelor care susţin actualul guvern, nu fac altceva decât să arunce învăţământul românesc cu 15-20 de ani în urmă. Într-o ţară normală, educaţia trebuie protejată, mai ales în perioade de austeritate!', a declarat preşedintele SLI Maramureş, profesor Ioana Petreuş.

Sindicaliştii spun că demersul profesorilor se bucură de sprijinul asociaţiilor elevilor, părinţilor şi studenţilor, care înţeleg gravitatea situaţiei şi susţin protestul cadrelor didactice.

Noul an şcolar începe, luni, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Covasna, însă festivităţile de deschidere vor fi, în unele cazuri, restrânse sau chiar anulate, în semn de protest faţă de măsurile recente adoptate la nivel guvernamental.

Inspectorul şcolar general Kiss Imre a declarat vineri că, indiferent de forma aleasă, toţi elevii vor fi primiţi în şcoli.

„În prima zi de şcoală, în fiecare unitate de învăţământ vor fi primiţi elevii. Cred că este dreptul lor de a fi primiţi şi vor fi. Deci, nu o să fie problemă. Am văzut că vor fi organizate şi festivităţi în multe unităţi de învăţământ (...) Sunt şi situaţii fără festivitate, dar copiii, mai ales cei mici, sunt primiţi să intre în clase. Deci, prima zi de şcoală trebuie să fie prima zi de şcoală, dincolo de toate acţiunile organizate de către colegii noştri de la sindicat, pe care le respectăm, bineînţeles, pentru că tot ce s-a implementat prin măsurile stabilite de lege ne afectează pe toţi, foarte mult pe directori, dar pe noi, inspectorii, cel mai mult (...). Va fi destul de greu să ne descurcăm. Va fi o provocare", a afirmat prof. Kiss Imre.

La Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Sfântu Gheorghe, cea mai mare unitate de învăţământ cu predare în limba română din municipiu, festivitatea de deschidere a anului şcolar va avea loc de la ora 10:00, în curtea instituţiei. Directoarea colegiului, Luminiţa Costea, a declarat pentru AGERPRES că va fi o "festivitate cu circuit închis".

Pe de altă parte, conducerea Şcolii de Arte "Plugor Sandor" din Sfântu Gheorghe a anunţat pe Facebook că nu va organiza festivitatea de deschidere a anului şcolar.

Toate şcolile din judeţul Satu Mare îşi vor deschide porţile luni, însă majoritatea lor nu vor organiza festivităţile specifice, a anunţat inspectorul şcolar general, Ruxandra Chivulescu.

„Nu va exista nicio unitate de învăţământ care să nu îşi deschidă larg porţile pentru a primi elevii. Există la nivelul judeţului Satu Mare chiar 67 de unităţi de învăţământ în care nu se va boicota ziua de 8 septembrie şi se vor desfăşura chiar şi festivităţi de deschidere. În toate celelalte unităţi de învăţământ, lucrurile vor decurge după un program normal, copiii vor fi primiţi în sălile de clase, vor primi manuale, se vor desfăşura activităţi specifice orei de dirigenţie, probabil, în prima zi. Copiii din clasa pregătitoare vor intra pentru prima dată în şcoli, îşi vor cunoaşte învăţătoarea, acolo probabil, în funcţie de specificul şcolii, vor merge şi părinţii", a declarat Ruxandra Chivulescu în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a subliniat că profesorii sunt liberi să aleagă cum organizează începerea anului şcolar atât timp cât nu este afectat procesul educaţional.

„Într-adevăr, o parte din şcolile din judeţ a ales această formă de protest, cu care noi nu avem nicio problemă. Sunt liberi să facă acest lucru, atât timp cât nu este afectat procesul, copiii sunt primiţi în sălile de clasă", a spus inspectorul şcolar general.