Rezultatele la simularea Bacalaureatului 2026, amânate până pe 9 aprilie
0Ministerul Educaţiei a decis extinderea termenului pentru comunicarea rezultatelor simulării examenului naţional de Bacalaureat 2026 până pe 9 aprilie.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat vineri, 3 aprilie, că a prelungit până la 9 aprilie perioada în care vor fi comunicate rezultatele simulării examenului naţional de Bacalaureat 2026. Decizia a fost luată în urma evaluării ritmului de corectare şi a numărului foarte mare de lucrări.
Simularea probelor s-a desfăşurat în perioada 23-26 martie, în toate liceele unde sunt organizate clase terminale, iar datele colectate în urma testărilor au început să fie centralizate pe parcursul săptămânii.
În acest context, Ministerul Educaţiei a anunţat că procesul tehnic şi logistic presupune un efort amplu la nivel naţional şi că termenul iniţial, cel de 3 aprilie, nu poate fi respectat.
„Într-o perioadă mai scurtă alocată evaluării lucrărilor decât în anul 2025, au fost realizate 763.750 de evaluări, cu aproximativ 11% mai mult decât la simulările probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2025 (când au fost realizate, în total, 688.808 de evaluări). Astfel, la ora 13.30, erau evaluate 96,88% dintre lucrări. Rezultatele au fost comunicate către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la ora 14.00, iar sinteza rezultatelor înregistrate este prezentată în primul link din secţiunea de comentarii.
Având în vedere numărul lucrărilor de evaluat raportat la perioada stabilită anterior pentru evaluare și stadiul evaluării astăzi, 3 aprilie, Ministerul Educației și Cercetării a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie. În anul 2025, data comunicării rezultatelor a fost 8 aprilie”, a anunţat ministrul Mihai Dimian pe Facebook.
Simularea examenului de Bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unităţi de învăţământ, cu un număr de participanţi mai mare decât în 2025, astfel:
* Limba şi literatura română: peste 114.600 elevi (peste 101.000 în 2025);
* Proba obligatorie a profilului: peste 113.100 elevi (peste 99.900 în 2025);
* Proba la alegere: peste 111.100 elevi (peste 98.300 în 2025);
* Limba maternă: peste 6.100 elevi (peste 5.500 în 2025).
Date privind evaluarea lucrărilor
Potrivit MEC, până la transmiterea comunicatului în care se anunţă decalarea termenului pentru 9 aprilie, au fost realizate 763.750 de evaluări, cu aproximativ 11% mai multe decât în 2025, când în context similar s-au înregistrat 688.808 evaluări.
Vă reamintim că o lucrare beneficiază de minimum două evaluări, putând ajunge la patru atunci când diferenţa dintre cei doi corectori depăşeşte un punct.
La momentul extragerii datelor din platforma de evaluare (vineri, 3 aprilie, ora 13:30), 96,88% dintre lucrări erau deja evaluate, iar rezultatele au fost trimise către inspectoratele şcolare până la ora 14:00.
Procesul de încărcare şi scanare a lucrărilor a fost gestionat de peste 15.000 de profesori asistenţi, în timp ce evaluarea propriu-zisă a fost realizată de aproximativ 11.000 de profesori. Ministerul precizează că platforma digitală a funcţionat constant „în parametri optimi” pe întreaga durată.
Situaţia rezultatelor pe probe
Rapoartele statistice ale platformei arată următoarea situaţie provizorie până vineri:
* Limba şi literatura română: 111.447 lucrări evaluate (97,2% din total); note ≥ 5: 76,98% (66,84% în 2025).
* Proba obligatorie a profilului (matematică/istorie): 111.800 lucrări evaluate (98,87% din total); note ≥ 5: 64,36% (63,28% în 2025).
* Proba la alegere a profilului şi specializării: 105.093 lucrări evaluate (94,64% din total); note ≥ 5: 73% (69,46% în 2025).
* Limba maternă: 5.829 lucrări evaluate (94,58% din total); note ≥ 5: 86,46% (82,5% în 2025).
„Rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor şcolare către fiecare unitate de învăţământ sub forma cataloagelor cu notele finale”, mai precizează MEC.
Ministerul reaminteşte că lucrările elevilor rămân în unităţile unde au fost susţinute probele, iar profesorii de specialitate au acces la acestea pentru consultare.
De asemenea, conducerile şcolilor vor pune la dispoziţia cadrelor didactice borderourile oficiale de evaluare pentru a permite elevilor să vizualizeze modul în care au fost notate lucrările lor.